Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat marţi că ţările occidentale încearcă să extindă ''sistemul de tip NATO'' şi în regiunea Asia-Pacific, transmite Reuters, conform AGERPRES.
În mesajul transmis participanţilor la o conferinţă internaţională privind securitatea, găzduită de Moscova, şeful statului rus a spus că Statele Unite încearcă să ''prelungească'' conflictul din Ucraina.
La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a adăugat că vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, efectuată la începutul acestei luni, a fost ''o provocare planificată minuţios''.
Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. În 1979, Washingtonul a întrerupt în mod oficial legăturile diplomatice cu autorităţile de la Taipei şi a stabilit relaţii cu Beijingul.
Putin acuză Occidentul că încearcă să extindă 'sistemul de tip NATO' şi în regiunea Asia-Pacific
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

4
Donald Trump pregătește ordinul de retragere: mii de trupe americane ar putea părăsi Europa. Ce țări sunt vizate
4

147
Destin rescris în 30 de zile: aceste 4 zodii care vor trăi un adevărat miracol până la finalul lunii aprilie
147

196
'Un lider cu adevărat puternic': Viktor Orbán, sprijinit puternic de Donald Trump înaintea alegerilor din Ungaria
196

387
Donald Trump, noi crtici dure la adresa Iranului și a modului cum acesta gestionează sitația Strâmtorii Ormuz
387

487
FOTO Răsturnare de situație! Polițista de frontieră surprinsă în propagandă electorală pentru AUR revine în sistem: 'Nu știe ce altceva să facă'
487

360
Moment de importanță maximă în medicină: începe primul studiu clinic pentru regenerarea celulelor umane
360

1.392
Răspunsul lui Zelenski la propunerea Rusiei privind armistițiul de Paște
1.392

436
Acuzații grave: Un gigant auto ar exploata muncitori chinezi într-o fabrică europeană
436

210
Macron și Papa Leon al XIV-lea, prima întâlnire oficială. Premierul Meloni, absentă de pe agenda vizitei
210

363
Dragostea chiar trece prin stomac! Cuplurile care locuiesc împreună împart până la 30% din bacteriile intestinale
363

670
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele ucrainene au ucis sau rănit mai mulți soldați rusești decât a mobilizat Rusia timp de patru luni
670

1.188
VIDEO 'Prințul din Dubai' este român: A fost prins după ce afacerea cu 'aurul proștilor' i s-a stricat la Varșovia
1.188

300
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2026. Gemenii sunt dornici de socializare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
300
















Comentează