Opoziţia venezueleană a obţinut duminică o victorie istorică la alegerile pentru postul de guvernator al statului Barinas, deţinut din 1998 de familia fostului preşedinte Hugo Chavez, la finalul unui scrutin în care puterea a făcut totul pentru a smulge victoria, după un prim tur anulat de justiţie în noiembrie 2021, notează AFP preluat de agepres.
Aproape necunoscut în urmă cu câteva săptămâni, opozantul Sergio Garrido l-a înlocuit în scurt timp pe candidatul opoziţiei, Freddy Superlano, aflat pe primul loc când justiţia a anulat votul şi l-a declarat ineligibil.
"Nu ne-am îndeplinit obiectivul" de a câştiga, a scris duminică seară pe contul său de Twitter Jorge Arreaza, fost ginere al lui Chavez, chiar înainte de anunţul oficial al rezultatelor de către Consiliul Naţional Electoral (CNE).
Fost vicepreşedinte al Venezuelei şi fost ministru de externe, Jorge Arreaza, personalitate de frunte a chavismului, a fost paraşutat în acest stat din vestul ţării după ce guvernatorul în funcţie Argenis Chavez, fratele lui Hugo Chavez, a renunţat să se reprezinte.
Prin urmare, deceniile de control al familiei Chavez asupra postului de guvernator al acestui stat strategic se apropie de sfârşit.
"Nobilul popor din Barinas a obţinut victoria", şi-a exprimat bucuria pe Twitter Sergio Garrido, propulsat guvernator. "Cu unitate şi puterea fiecăruia dintre voi, am reuşit... am reuşit să depăşim obstacolele şi adversităţile, în ciuda a tot ceea ce am avut de înfruntat", a adăugat el.
Divizată la alegerile din 21 noiembrie, opoziţia a suferit la nivel naţional o înfrângere usturătoare în faţa puterii, care câştigat 19 din 23 de state şi primăria capitalei Caracas.
Victoria din statul Barinas este cu atât mai importantă, cu cât este o regiune-cheie pentru preşedintele Nicolas Maduro, succesorul lui Chavez, cu terenurile agricole, rezervele sale de petrol şi situarea în apropierea frontierei cu Columbia unde fac ravagii gherile şi traficanţi de droguri.
Scrutinul a fost încadrat de un important sistem de securitate cu aproximativ 25.000 de agenţi ai forţelor de ordine, dintre care 15.000 de militari, în acest stat cu 970.000 de locuitori.
În noiembrie, în timp ce rezultatele erau publicate pentru celelalte state, cele din Barinas au fost amânate cu zile, apoi în cele din urmă suspendate, în contextul în care, după numărarea a 90% din buletinele de vot, Freddy Superlano conducea cu 37,60% din voturi, faţă de 37,21% pentru Argenis Chavez.
Puterea, înfrântă în bastionul familiei Chavez (Venezuala)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
0

346
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
346

1.060
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
1.060

2.249
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
2.249

1.967
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.967

47
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
47

107
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
107

51
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
51

3.511
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
3.511

3.092
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
3.092

328
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
328

2.642
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.642

911
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
911
















Comentează