Un tribunal rus a revocat luni licenţa de difuzare a ediţiei tipărite a publicaţiei Novaia Gazeta, pilon al jurnalismului de investigaţie în Rusia, nevoit să îşi suspende apariţia în martie în contextul reprimării criticilor la adresa conflictului din Ucraina, relatează AFP, EFE ş Reuters, scrie AGERPRES.
"Tribunalul Basmanni din Moscova a declarat invalid certificatul de înregistrare (ca media) a ediţiei tipărite a Novaia Gazeta", a scris pe Telegram publicaţia, al cărei redactor-şef, Dmitri Muratov, a fost în 2021 co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
Decizia Tribunalul Basmanni, care a confirmat-o printr-un comunicat, a fost luată la cererea autorităţii de reglementare a comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor.
Conform Roskomnadzor, revocarea licenţei este necesară pentru că publicaţia nu a transmis autorităţilor ruse "statutul redacţiei" în perioada de timp stabilită de lege, deşi fusese atenţionată anterior.
În alte două plângeri distincte, depuse de asemenea în iulie, Rozkomnadzor a cerut anularea autorizaţiilor pentru site şi pentru o nouă revistă scoasă de Novaia Gazeta. Aceste plângeri urmează să fie analizate de justiţia rusă în cursul lunii.
Novaia Gazeta este supusă unei persecuţii judiciare de peste jumătate de an, fiindu-i blocată versiunea digitală şi primind amenzi pentru difuzarea de "ştiri false" şi pentru "abuzarea libertăţii presei".
Publicaţia a fost obligată la sfârşitul lunii martie, de teama represaliilor, să îşi suspende apariţia în versiunile tipărită şi online "până la sfârşitul operaţiunii speciale (denumirea oficială a războiului, impusă de autorităţile ruse - n.r.) de pe teritoriul Ucrainei", iniţiată la 24 februarie.
Decizia tribunalului survine la scurt timp după moartea şi funeraliile lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, mort săptămâna trecută la vârsta de 91 de ani şi care a fost un susţinător istoric al Novaia Gazeta. De altfel, redactorul-şef Dmitri Muratov s-a aflat sâmbătă în fruntea cortegiului funerar.
Fondată în 1993, Novaia Gazeta este cunoscută pentru anchetele sale despre corupţia elitelor ruse şi despre încălcările grave ale drepturilor omului, în special în Cecenia. Şase dintre jurnaliştii săi au fost ucişi de la crearea sa.
Publicația Novaia Gazeta rămâne fără licență. Decizia justiției ruse survine la scurt timp după moartea şi funeraliile lui Mihail Gorbaciov
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Asigurătorii maritimi continuă să ofere acoperire în Orientul Mijlociu, dar primele de risc de război cresc
1

5
Cea mai mare bază americană din Orientul Mijlociu, la două minute de dezastru - Bombardierele iraniene au fost doborâte în ultimul moment
5

2
Explozie pe un petrolier ancorat în Kuweit
2

19
Război în Orientul Mijlociu - Zborurile anulate de pe aeroportul Henry Coandă
19

620
În plină criză energetică, Bruxellesul mizează pe România: proiect major pentru transportul energiei din Caucaz
620

55
Iranul contraatacă - Au fost vizate grupările kurde
55

996
Donald Trump se mândrește cu distrugerea infrastructurii militare a Iranului și eliminarea rapidă a conducerii: 'Toţi cei care vor să devină lideri, ajung să moară'
996

3.738
'Războiul abia a început': Pentagonul face anunțul de care se temea lumea/ Va fi un conflict lung
3.738

174
Marele rival al lui Trump avertizează Israelul: SUA și-ar putea reconsidera sprijinul militar
174

1.758
Alertă în Qatar: ce se întâmplă cu locuitorii din vecinătatea Ambasadei SUA
1.758

6.505
Actul disperării: ce este dispus să facă Teheranul dacă Israelul şi SUA vor încerca să schimbe regimul
6.505

1.324
Casa Albă transmite un semnal de forță: anunță că SUA au arme pentru a susține un război de durată împotriva Iranului
1.324

5.047
O teorie virală bagă spaimă în oameni: ce spune că se va întâmpla cu Pământul pe 12 august 2026, ora 16.33 / Reacția NASA
5.047

















Comentează