PSD și PUSL, grup comun în Consiliul General al Municipiului București

Autor: Alice Draghici

Publicat: 29-01-2026 13:31

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Consilierii generali ai PSD și PUSL au constituit un grup comun în cadrul Consiliului General al Municipiului București, cu scopul de a susține unitar proiectele și inițiativele care vizează interesele bucureștenilor.

Potrivit unui comunicat de presă, parteneriatul urmărește să asigure stabilitate administrativă și să ofere soluții concrete pentru principalele probleme ale Capitalei.

Reprezentanții celor două formațiuni au anunțat că grupul comun va menține un dialog constant cu bucureștenii și cu reprezentanți ai diferitelor categorii sociale și profesionale, astfel încât deciziile adoptate în Consiliul General să reflecte nevoile reale ale orașului și așteptările comunității.

Prin această inițiativă, PSD și PUSL transmit un mesaj de responsabilitate politică și angajament față de bucureșteni, subliniind necesitatea unei administrații coerente, stabile și orientate spre soluții pentru problemele cu care se confruntă Bucureștiul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri