Deputatul PSD de Bistriţa-Năsăud, Daniel Suciu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că social-democraţii vor intra la guvernare doar dacă vor avea propriul premier şi că săptămâna viitoare, la reuniunea grupurilor parlamentare, se va discuta despre posibilitatea iniţierii unei moţiuni de cenzură, potrivit Agerpres.
Întrebat dacă PSD va susţine un guvern minoritar, în eventualitatea în care se va ajunge în această situaţie după congresele din septembrie ale partidelor din arcul guvernamental, Suciu a spus că această variantă nu este luată în considerare.
"Partidul Social Democrat va intra la guvernare cu premier din rândurile sale, orice altă variantă nu poate fi luată în considerare. Ne-am ars o dată şi s-a ars o dată toată ţara, că l-am susţinut pe Ludovic Orban în plină pandemie. A doua oară nu se va întâmpla acest lucru. Cum să susţinem un guvern cu Ralucuţa Turcan, cu Cîţu, cu Vîlceanu, cu Doamne iartă-mă ce au ăştia acolo? Nicio şansă, nu se va mai întâmpla acest lucru. Varianta PSD este: participăm la guvernare cu premier PSD, punct", a spus deputatul PSD.
Daniel Suciu a adăugat că social-democraţii vor discuta despre oportunitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, odată cu reluarea activităţii parlamentare, în cursul săptămânii viitoare.
"La începutul săptămânii viitoare, vom avea reuniunea grupurilor parlamentare, cu Biroul Permanent Naţional şi cu toţi preşedinţii, şi vom lua în discuţie toate variantele pe care le avem, mai ales că începe şi sesiunea parlamentară, să vedem, depunem moţiune de cenzură, îi mai aşteptăm să se îngroape de tot cu congresele lor. Dacă mă întrebaţi pe mine, este o părere pur personală, acest guvern nu ar trebui să stea nici măcar un minut la Palatul Victoria, nu doar pentru că este Cîţu un infractor şi un penal internaţional, nu pentru că Orban, înaintea lui, - tot liberalii spun - a condus şedinţele de guvern cu ţuică (...). Performanţele lor economice şi care se văd în nivelul de trai sunt catastrofale", a afirmat deputatul bistriţean.
PSD se vrea la guvernare. Pune și condiții în acest sens: Un premier din rândul social-democraților
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

211
Se strânge șurubul în sistemul medical: Reguli mai stricte și control mai dur pentru asistenții medicali | DOCUMENT
211

556
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
556

307
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
307

523
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
523

2.305
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
2.305

1.368
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.368

1.259
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.259

1.159
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.159

1.060
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.060

1.331
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.331

2.648
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.648

1.389
Pe Lună se află resursa la care râvnesc toți. O fărâmă din ea ajunge la milioane de euro
1.389

934
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
934
















Comentează