Staţia CF Târgu Jiu va intra, în perioada următoare, în lucrări de modernizare după ce Guvernul a aprobat lista celor 47 de staţii feroviare din ţară care vor fi reabilitate, a anunţat, miercuri, biroul de presă al Partidului Social Democrat (PSD) Gorj.
Potrivit unui comunicat de presă al PSD Gorj, în perioada imediat următoare va fi elaborată documentaţia tehnico-economică pentru staţia CF Târgu Jiu. Pe lângă reabilitarea staţiei propriu-zise din municipiul reşedinţă, vor mai fi efectuate lucrări la nivelul podurilor, podeţelor şi tunelurilor, precum şi reparaţii pe toată reţeaua de cale ferată din judeţ.
"Guvernul PSD a aprobat lista celor 47 de staţii CF din ţară, printre care şi cea din Târgu Jiu, care intră în lucrări de modernizare. Astfel, în perioada imediat următoare va fi elaborată documentaţia tehnico-economică pentru staţia CF Târgu Jiu, iar odată cu finalizarea lucrărilor, gorjenii vor beneficia de cele mai moderne condiţii privind transportul feroviar! De asemenea, în planul investiţional sunt prevăzute lucrări de reabilitare la nivelul podurilor, podeţelor şi tunelurilor, trecerile la nivel cu calea ferată şi reparaţii pe liniile de cale ferată pe toată reţeaua de cale ferată din judeţ, finanţare obţinută prin Programul Transport 2021-2027", se arată în comunicatul PSD
PSD Gorj: Gara din Târgu Jiu va fi modernizată
București
9°C
Articole Similare

24
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
24

1.516
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
1.516

18
Ionuț Stroe: Perioadele de incertitudine nu sunt terenul potrivit pentru experimente politice
18

2.490
VIDEO Sorin Grindeanu, semnal pentru Bolojan după ultimul sondaj CURS: Stabilitatea de dragul stabilității nu este un argument!
2.490

1.746
VIDO Grindeanu, reacție nervoasă la amânările infinite ale Guvernului în a lua o decizie majoră în privința carburanților: Este cinism la adresa românilor
1.746

27
VIDEO Sorin Grindeanu dezvăluie cum le-a spus colegilor din PSD să voteze dacă ies sau nu de la guvernare: Orice scenariu!
27

2.194
VIDEO Grindeanu, replică tăioasă pentru Bolojan: „E de râs, dacă nu de plâns. Un pic de decență n-ar strica”
2.194

1.448
Sorin Grindeanu neagă că ar fi fost convocat la Cotroceni de Nicușor Dan: Nu știu de nicio întâlnire
1.448

3.524
SURSE Planul din PSD după ce AUR a anunțat că depune moțiune de cenzură în aprilie-mai
3.524

2.339
AUR ridică mingea la fileu pentru PSD: formațiunea lui Simion depune moțiune de cenzură în aceeași perioadă în care social-democrații urmează să decidă soarta coaliției
2.339

5.511
DNA îl anchetează pe directorul Transelectrica: E patronul hotelului unde se caza Iohannis când mergea la schi
5.511

31
Investiții în Energie -– Bogdan Ivan: Nu este vorba de a alege între SUA sau Uniunea Europeană, aceasta este o perspectivă eronată
31

1.012
UDMR cere PSD să nu rupă coaliția: Un guvern minoritar nu e o idee bună!
1.012
















Comentează