Grupul auto francez PSA, proprietarul mărcilor Peugeot, Citroen şi DS, va începe să producă baterii pentru automobile hibride şi electrice la uzina sa de la Trnava, Slovacia, dar intenţionează să extindă această activitate şi la alte facilităţi de producţie ale grupului, a declarat vineri directorul industrial de la PSA, Yann Vincent, transmite Reuters potrivit Agerpres.
"De îndată ce volumele vor fi mai consistente, vom avea o rentabilitate care ne va permite să extindem asamblarea bateriilor şi la alte uzine", a declarat Yann Vincent cu ocazia unei vizite la uzina de motoare a PSA de la Trémery (estul Franţei). Referindu-se la alte posibile uzine care ar putea să găzduiască producţia de baterii, Yann Vincent a menţionat uzina de la Vigo, Spania.
În prezent, grupul PSA cumpără modulele de baterii de la producătorul sud-coreean LG şi de la cel chinez CATL.
Yann Vincent a mai spus că grupul PSA mizează pe dezvoltarea de noi activităţi care au legătură cu automobilele electrice (asamblarea de baterii, motoare electrice şi cutii de viteze electrificate) care să compenseze pentru scăderea cererii pentru activităţile tradiţionale, precum automobilele diesel şi cutiile de viteză manuale. În acest context, Peugeot se aşteaptă ca uzina de la Tremery să producă aproximativ 1,7 milioane de motoare în acest an, comparativ cu 1,8 milioane de motoare anul trecut, din cauza scăderii cererii pentru automobilele diesel, care vor reprezenta în continuare două treimi din producţia realizată în 2019 de această uzină.
PSA va începe să producă în Slovacia baterii pentru automobile hibride şi electrice
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

61
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
61

939
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
939

27
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
27

44
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
44

672
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
672

53
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
53

41
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
41

22
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
22

2.713
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.713

3.040
Gigantul din milioane de case din România și Europa face mutarea momentului: Poate schimba definitiv ce mănâncă lumea
3.040

10
BVB a închis mixt şedinţa de marţi: Rulajul a depăşit 23 de milioane de euro
10

61
Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: "Din ce în ce mai mult, companiile româneşti, nu doar cele publice, ci şi cele private, sunt prezente în Republica Moldova"
61

40
Italia vrea să amâne până în 2038 închiderea termocentralelor pe cărbune
40
















Comentează