Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, a declarat, marţi, că cei doi erau condamnaţi pentru trafic de minori şi trafic de persoane la 8 ani, 6 luni şi 20 zile – bărbatul, respectiv 6 ani de închisoare – femeia.
“În fapt, în perioada 2011 – 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale, femeia, în mod repetat, a exploatat, prin constrângere fizică şi psihică şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, mai multe persoane vătămate minore şi majore să practice prostituţia pentru a obţine foloase patrimoniale condamnatei în cauză. De asemenea, în perioada 2014 – 2015, bărbatul în cauză împreună cu o altă femeie a racolat 3 femei din municipiul Iaşi, pe care le-a transportat în Grecia şi Germania, unde le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Proxeneţi români prinşi în Germania
O femeie în vârstă de 48 de ani din localitatea nemţeană Pângăraţi şi un bărbat în vârstă de 47 de ani din Iaşi au fost reţinuţi în baza unor mandate internaţionale de arestare, potrivit Agerpres.
București
9°C
Articole Similare

1.559
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.559

43
Român condamnat în Germania după un atac șocant asupra unei femei care alerga în parc
43

3.719
Lovitură dură pentru românul considerat 'creierul' „bandei BMW”: Unica sa 'meserie' era să semene teroare în nordul Spaniei
3.719

1.901
Elevi români răniți la Praga după un accident cu tramvaiul
1.901

223
Control de rutină, final neașteptat: ce au găsit polițiștii din Germania în mașina unor români
223

86
Adolescent român dispărut în Austria, găsit de poliție după apel public
86

53
A profitat de o femeie cu demență: îngrijitor român în Austria, condamnat după ce a furat din casele bătrânelor pe care le îngrijea
53

4.682
Vânătoare de oameni ca în filme, în Germania: Români urmăriți cu elicopterul în miez de noapte
4.682

5.336
VIDEO Se schimbă statutul diasporei românești: Țara unde trăiesc cei mai mulți români va înceta să ne mai trateze ca pe imigranți
5.336

7.981
S-a întors din Anglia și și-a căutat job în România. Ce a urmat a șocat-o: 'Peste 5.000 de mesaje'
7.981

668
Șmecherie românească în Franța: Un român a fentat taxele de autostradă timp de 2 ani; când a fost prins a trebuit să achite o sumă uriașă, pe loc
668

5.889
O româncă plecată la muncă a primit o filmare care i-a înghețat sângele: Soțul i-a pus ștreangul de gât copilului și o aștepta acasă
5.889

5.835
Scandalul lozului de 500.000 € ia amploare: Românca a fost localizată, dar partenerul ei a făcut pasul decisiv ca să nu-l poată încasa
5.835
















Comentează