Gruparea jihadistă Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a Al-Qaida, a semnat un acord cu grupări insurgente care îi permite să preia controlul total asupra provinciei Idlib din nord-vestul Siriei, a anunţat organismul de propagandă al acestei grupări, informează joi AFP preluată de Agerpres.
Acordul încheiat pune capăt mai multor zile de confruntări sângeroase între HTS şi insurgenţi, regrupaţi în special în cadrul Frontului Naţional de Eliberare (FHL), coaliţie susţinută de Turcia.
Luptele dintre HTS şi grupările insurgente au început în zonele rebele din provincia Alep, după care s-au extins în provinciile vecine Hama şi Idlib. Provincia Hama (centru) este aproape în întregime controlată de trupele regimului, iar Alep (nord) numai 40%, în timp ce Idlib (nord-vest) le scapă aproape complet controlului. Idlib este ultimul mare bastion jihadist şi rebel din ţară.
Declanşat în 2011 de represiunea manifestaţiilor paşnice de către regimul lui Bashar Al-Assad, conflictul din Siria a făcut peste 360.000 de morţi şi milioane de strămutaţi şi refugiaţi.
Războiul a devenit tot mai complex de-a lungul anilor odată cu implicarea puterilor străine şi a grupărilor jihadiste pe un teritoriu din ce în ce mai fragmentat.
Provincia Idlib siriană a intrat sub controlul total al unei grupări jihadiste, în virtutea unui acord
București
15°C
Articole Similare

460
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
460

844
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
844

1.346
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
1.346

3.464
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
3.464

922
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
922

776
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
776

45
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
45

3.049
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.049

2.976
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
2.976

137
VIDEO Hezbollah a difuzat imagini cu IDF-urile abandonând echipamente în Liban, sub foc mortal
137

1.740
Dinastia Kim continuă - Ar putea urma o luptă pentru putere între femei la Phenian
1.740

110
Încetarea focului în Iran - Trump va răspunde propunerii Pakistanului într-o conferință de presă
110

4.278
VIDEO Șeful Pentagonului dezvăluie primul mesaj de la pilotul recuperat din Iran: încărcătură simbolică uriașă
4.278
















Comentează