Premierul nord-irlandez, Arlene Foster, a îndemnat sâmbătă la înlocuirea acordului asupra Irlandei de Nord încheiat în cadrul Brexitului, pe care îl consideră "inaplicabil", după dezacorduri cu Uniunea Europeană (UE) cu privire la exportul de vaccinuri împotriva coronavirusului, notează AFP preluat de agerpres.
"Protocolul este inaplicabil şi trebuie înlocuit pentru că altfel vor exista adevărate dificultăţi aici, în Irlanda de Nord", a declarat pentru BBC Arlene Foster, lider al partidului unionist DUP.
UE a provocat nemulţumirea autorităţilor britanice şi irlandeze, hotărând vineri, înainte de a da înapoi, să includă provincia britanică Irlanda de Nord, care se bucură de un regim special după Brexit, în mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19 în afara teritoriului său.
Vizând să facă faţă întârzierilor în livrările companiei AstraZeneca, această decizie i-ar fi permis o derogare excepţională, pentru vaccinuri, de la protocolul menit să evite revenirea la o frontieră şi controale vamale între Irlanda de Nord şi Irlanda, membră a UE, pentru a păstra pacea pe insulă.
Într-o discuţie telefonică vineri seară cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul britanic, Boris Johnson, şi-a exprimat "profunda îngrijorare" legată de intenţiile UE.
Uniunea Europeană a revenit asupra deciziei sale, pe care Arlene Foster o descrisese drept un "act ostil incredibil".
Lidera nord-irlandeză i-a cerut lui Boris Johnson să suspende aplicarea protocolului care, în opinia sa, provoacă perturbări în schimburile comerciale dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie.
"Există multă frământare şi tensiuni în rândul oamenilor de aici, din Irlanda de Nord. Astfel că, acest protocol, în loc să aducă pace şi armonie în Irlanda de Nord, face exact contrariul", a spus ea, îndemnându-l pe premierul britanic să "acţioneze foarte repede".
În baza dispoziţiilor speciale care aliniază Irlanda de Nord la UE după ieşirea Regatului Unit din uniunea vamală şi piaţa unică europeană la 1 ianuarie, sunt organizate controale asupra mărfurilor care sosesc în provincie din Marea Britanie, iar verificările pentru intrarea în UE se desfăşoară în acel moment.
Într-un interviu acordat sâmbătă publicaţiei The Times, fostul negociator al UE pentru Brexit, Michel Barnier, le-a cerut Londrei şi Bruxellesului să "păstreze spiritul de cooperare" dintre ele.
Protocolul asupra Irlandei de Nord este 'inaplicabil', afirmă Arlene Foster
Explorează subiectul
Articole Similare

1.831
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
1.831

1.884
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
1.884

544
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
544

1.484
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.484

3.269
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
3.269

4.519
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
4.519

4.836
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
4.836

4.869
Percheziții la Comisia Europeană: EPPO și Poliția belgiană au deschis în instituție / Procurorii Laurei Codruța Kovesi au un dosar cu o miză de 900 de milioane de euro
4.869

2.265
VIDEO Nicușor Dan explică ce înseamnă o Europă cu două viteze, după afirmațiile șefei CE care au stârnit controverse: Nu trebuie să ne sperie
2.265

110
Kaja Kallas cere împrumuturi comune ale UE pentru apărare
110

11.127
VIDEO Ursula von der Leyen s-a enervat și bate cu pumnul în masă: Amenință țările din Europa care nu vor să adopte ”tratamentul șoc”
11.127

1.250
Un important serviciu secret avertizează: Rusia vrea să schimbe echilibrul de putere în Europa / Cum acționează Moscova
1.250

381
Andi Cristea: Fermierii primesc garanții suplimentare în acordul UE–Mercosur
381

















Comentează