Trei manifestanţi au fost ucişi vineri în ciocniri cu forţele de securitate la Nassiriya, au declarat medici din oraş, care a devenit în ultimele zile teatrul unei reveniri a mişcării de protest anti-putere, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Acest deces ridică la cinci numărul manifestanţilor ucişi în ultima săptămână în oraş. Zeci de persoane au fost de asemenea rănite în aceste violenţe.
Manifestanţii sfidează de mai multe zile măsurile de izolare legate de un al doilea val de COVID-19 în ţară pentru a ţine în viaţă mişcarea lor de protest, în timp ce la scară naţională manifestaţiile au devenit mult mai rare în ultimele luni.
Protestatarii s-au adunat de mai multe ori în această săptămână în faţa clădirii guvernoratului din Nassiriya pentru a cere demisia guvernatorului, Nazem al-Waeli, într-un context de degradare a serviciilor publice.
Vineri, trei manifestanţi au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate, au declarat medici pentru AFP, unul dintre ei afirmând că "47 de persoane au fost rănite, dar spitalele sunt supraîncărcate cu pacienţi care suferă de COVID-19".
"Avem probleme în a găsi locuri în care să le acordăm îngrijiri", a adăugat el.
Manifestanţii au încercat să blocheze principalele poduri ale oraşului, dar forţele de securitate au tras asupra lor cu muniţie de război, potrivit unui corespondent al AFP.
Doi manifestanţi au fost deja ucişi luni şi joi în timpul unor proteste similare.
Decenii de conflicte, corupţie şi investiţii reduse au lăsat Irakul cu servicii publice deficiente şi penurii recurente de electricitate şi apă.
La sfârşitul lui 2019, furia populaţiei faţă de corupţie şi şomajul endemic a dus la o revoltă populară fără precedent, marcată de violenţe soldate cu 600 de morţi şi 30.000 de răniţi în întreaga ţară.
Unul dintre episoadele cele mai sângeroase ale acestei mişcări a avut loc la Nassiriya, unde circa treizeci de manifestanţi au fost ucişi pe podul Zeitun, provocând indignare în ţară şi demisia premierului de la acea vreme, Adel Abdel Mahdi.
Manifestaţiile s-au stins aproape complet în 2020, într-un context de tensiuni politice şi din cauza pandemiei, dar mişcarea a reapărut în mai multe rânduri la Nassiriya. În noiembrie, nouă persoane au fost ucise într-o săptămână de violenţe în acest oraş.
Noul prim-ministru Mustafa al-Kazimi, care este şi comandant al forţelor armate, a cerut de mai multe ori, în van, forţelor de securitate să nu tragă asupra manifestanţilor, ordonând chiar concedierea mai multor înalţi responsabili de securitate la Nassiriya.
Şeful guvernului a promis, de asemenea, să-i tragă la răspundere pe responsabilii de violenţe legate de manifestaţii, precum asasinate şi răpiri.
Mai devreme în cursul lunii februarie, Kazimi a anunţat arestarea a patru membri ai unei "celule" suspectate că a asasinat militanţi şi jurnalişti consideraţi apropiaţi de mişcarea anti-putere.
Aceste noi violenţe intervin cu mai puţin de două săptămâni înainte de venirea papei Francisc în această provincie din sud, prima vizită a unui suveran pontif în Irak.
Proteste violente în Irak - Cel puțin trei oameni au murit
București
12°C
Articole Similare

9
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
9

6.308
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
6.308

122
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
122

5.009
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.009

92
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
92

3.237
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.237

59
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
59

101
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
101

9.479
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
9.479

66
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
66

102
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
102

55
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
55

2.154
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
2.154
















Comentează