Minerii şi energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au organizat proteste spontane în cariere, dar şi la Termocentrala Rovinari.
Angajaţii sunt nemulţumiţi de faptul că ar putea rămâne fără tichetele de masă, dar şi de tăierile de venituri.
"În Termocentrala Rovinari, colegii mei au declanşat un protest spontan, având în vedere situaţia cu care ne confruntăm cu toţii, vedem tăieri de venituri, vedem ce înseamnă legea austerităţii, vedem cu toţii de unde se taie şi de unde nu se taie şi iată că s-a ajuns într-o situaţie pe care noi o transmitem de foarte mult timp, aceea prin care salariaţilor din CEO, minerilor şi energeticienilor, ni se taie tichetul de masă. Vorbim de un tichet de masă care a înlocuit o masă caldă, pe care colegii mei din activitatea de minerit o aveau acum 10-15-20-30 de ani şi beneficiau de o masă caldă la intrarea în schimb, o masă caldă care le dădea caloriile, puterea necesară pentru a-şi desfăşura activitatea în condiţiile grele în care mineritul îşi desfăşoară activitatea", a declarat joi pentru Agerpres preşedintele executiv al Sindicatului Mine-Energie Oltenia (SMEO), Jan Popescu.
El a afirmat că protestele nu pun în pericol Sistemul Energetic Naţional (SEN).
"Am răspuns prezent de fiecare dată când au avut nevoie de energia produsă de către mineri şi energeticieni, în afară de mulţumirile pe care toţi miniştrii Energiei ni le-au transmis că i-am salvat, am salvat Sistemul Energetic Naţional (SEN), nu am primit nimic, nu am primit nici măcar acea brumă de respect pe care ar trebui să o primim de la oricine care conduce această ţară. CEO are 7.800 de salariaţi, în Termocentrala Rovinari suntem peste 900 de salariaţi, este pentru prima dată când în Termocentrala Rovinari are loc un protest spontan. Colegii mei din activitatea de minerit au protestat încă de aseară, azi-dimineaţă au refuzat să intre la lucru. Deocamdată ne desfăşurăm activitatea în condiţii normale, fără probleme care să pună în pericol siguranţa SEN. Colegii care răspund de această problemă sunt la pupitrele din camerele de comandă, nu putem în pericol SEN prin această acţiune, dar trebuie să tragem un semnal de alarmă. Au fost proteste spontane în toate carierele din CEO, şi azi-dimineaţă şi aseară", a adăugat Jan Popescu.
Reprezentanţii CEO au transmis, într-un comunicat de presă, că au elaborat un memorandum astfel încât toţi salariaţii să primească, în continuare, tichete de masă.
"Având în vedere rolul strategic al societăţii în asigurarea securităţii energetice naţionale, precum şi necesitatea menţinerii unui climat social stabil pentru angajaţi, a fost elaborat un Memorandum privind exceptarea societăţii de la aplicarea prevederilor art. XL şi art. XLI din Legea nr. 296/2023, în vederea acordării de tichete de masă pentru toţi salariaţii Complexului Energetic Oltenia. Memorandumul a fost transmis de către Ministerul Energiei Ministerului Finanţelor, pentru avizare. După parcurgerea circuitului de avizare, documentul urmează să fie înaintat spre analiză şi aprobare în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare", se arată în comunicat.





























Comentează