Forţele de securitate iraniene au folosit "tortura" pentru a obţine "mărturisiri" din partea persoanelor arestate şi sute de oameni au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea după reprimarea manifestaţiilor de anul trecut în Iran, a acuzat miercuri Amnesty International, informează AFP potrivit Agerpres.
Manifestaţii declanşate în noiembrie 2019 pe teritoriul Iranului, după o puternică majorare a preţului la petrol, au fost reprimate rapid şi sever de forţele de securitate, care au întreprins numeroase arestări, pe fondul tăierii aproape totale a internetului.
Amnesty afirmă că a primit zeci de mărturii din partea unor persoane arestate, estimând numărul total al arestărilor la 7.000, printre care copii.
Mărturiile dezvăluie "o listă de încălcări şocante ale drepturilor omului, printre care detenţii arbitrare, dispariţii forţate, tortură şi alte rele tratamente", a denunţat ONG-ul într-un raport.
Persoanele arestate au fost supuse torturii pentru că au admis că au participat la manifestaţii, că sunt membri ai unui grup de opoziţie sau că sunt în contact cu mass-media sau guverne străine, precizează Amnesty.
Tortura şi relele tratamente, aplicate în special de poliţie şi membri ai serviciilor de informaţii, "erau generalizate", potrivit ONG-ului.
Organizaţia afirmă că a adunat nume a peste 500 de persoane "supuse la urmăriri penale inechitabile în legătură cu manifestaţiile".
"Sute de persoane au fost astfel condamnate la pedepse cu închisoarea şi flagelare, iar mai multe persoane la pedepse cu moartea, după procese majoritar inechitabile în spatele uşilor închise prezidate de judecători părtinitori", a acuzat Amnesty, precizând că pedepsele cu închisoarea variază de la o lună la 10 ani.
Tehnicile de tortură utilizate includ simulacre de execuţie sau de înec, lovituri, electrocutare, pulverizarea de gaz iritant pe zonele genitale, violenţe sexuale, smulgerea unghiilor, detaliază Amnesty.
În mai, ministrul iranian de interne a declarat că aproape 225 de persoane au fost ucise în timpul manifestaţiilor presărate cu violenţe.
Un grup de experţi independenţi ai ONU a avansat în decembrie un bilanţ de peste 400 de morţi în timpul represaliilor, potrivit unor informaţii neconfirmate.
Iranul i-a acuzat pe "răzvrătiţi" că se află la originea violenţelor susţinute de Israel, SUA şi Arabia Saudită, duşmanii săi.
Proteste în Iran - Amnesty International acuză Teheranul de tortură
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

16
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
16

1.234
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
1.234

1.196
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
1.196

77
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
77

80
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
80

3.394
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
3.394

25
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
25

7.393
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.393

195
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
195

5.748
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.748

120
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
120

3.638
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.638

77
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
77
















Comentează