Proteste împotriva Mercosur - Tractoarele au blocat traficul din Milano

Autor: George Traicu

Publicat: 09-01-2026 15:01

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tractoarele au blocat vineri traficul din Milano, în cadrul unui protest contra propusului acord comercial al Uniunii Europene cu Mercosur, transmite ANSA, potrivit Agerpres.

Zeci de vehicule agricole cu steaguri tricolore au sosit în Piazza Duca d'Aosta, în faţa Consiliului regional al Lombardiei, au claxonat şi au descărcat baloţi de fân. Demonstraţia a fost organizată de Coapi and Riscatto agricolo Lombardia pentru a se opune semnării Tratatului, care, susţin ei, ar încurajează speculaţiile şi îi pedepsesc pe cetăţenii şi fermierii din Europa şi America de Sud.

Fermierii cer un preţ corect pentru producători şi consumatori, şi controale eficiente şi serioase împotriva trusturilor şi speculanţilor.

Un protest similar s-a desfăşurat vineri şi la Strasbourg, unde aproximativ 50 de tractoare aparţinând unor fermieri francezi, susţinuţi de colegii lor germani, au blocat Podul Europei, care leagă oraşul francez de oraşul german Kehl, de cealaltă parte a Rinului, informează AFP.

O majoritate calificată a statelor membre UE a aprobat vineri acordul de liber schimb cu Mercosur, în ciuda furiei fermierilor şi a opoziţiei Franţei. Graţie acestei aprobări, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar putea călători în Paraguay chiar luni pentru a semna acest acord comercial cu America Latină.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri