Veteranul politicii muntenegrene Milo Djukanovic, care a condus Muntenegrul timp de un sfert de secol până la retragerea din 2016, şi-a anunţat luni candidatura la prezidenţialele de la 15 aprilie, relatează AFP.
"Această decizie este expresia responsabilităţii mele faţă de moştenirea şi nevoile dezvoltării pe viitor a Muntenegrului", le-a declarat reprezentanţilor presei Milo Djukanovic, 56 de ani.
În 1991, el a fost numit pentru prima dată şef al guvernului.
Mare artizan al aderării ţării sale la NATO în pofida opoziţiei unei mari părţi a populaţiei din această mică republică balcanică majoritar slavă şi ortodoxă, Milo Djukanovic este, de asemenea, un fervent partizan al aderării la Uniunea Europeană.
Muntenegrul este candidat la UE din 2012.
Milo Djukanovic a renunţat la funcţia de prim-ministru în octombrie 2016, după legislative câştigate de formaţiunea sa, Partidul Democrat al Socialiştilor (PDS), cu un rezultat mai slab decât până atunci.
Alegerile au fost marcate în special de acuzaţii de lovitură de stat, imputate de autorităţile de la Podgorica unor militanţi proruşi care ar fi avut ca obiectiv să împiedice aderarea ţării la NATO.
El a încredinţat puterea unui colaborator apropiat, Dusko Markovic, fost şef al serviciilor secrete.
Proocidentalul Milo Djukanovic candidează la preşedinţie (Muntenegru)
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
7

367
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
367

208
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
208

593
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
593

1.567
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
1.567

1.885
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.885

1.020
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.020

23
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
23

4.310
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
4.310

2.849
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.849

100
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
100

2.276
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.276

3.615
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.615
















Comentează