Preşedintele rus Vladimir Putin a promis Europei mai multe gaze începând de luni, dar până acum nu sunt semne că se va vedea o îmbunătăţire a livrărilor, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Comenzile germane de gaze prin gazoductul Yamal-Europe indică o mică creştere a livrărilor începând de luni, deşi la licitaţiile de duminică nu a fost rezervată capacitate suplimentară pentru a ajunge o cantitate mai mare de gaze naturale în Europa.
Aceste evoluţii sunt dezamăgitoare pentru traderi, după ce Kremlinul a dat asigurări că Gazprom îşi menţine angajamentul de a începe să livreze o cantitate mai mare de gaze naturale Europei din 8 noiembrie, când se va finaliza procesul de umplere a depozitelor interne.
O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Preţurile gazelor naturale au crescut cu peste 300% anul acesta, în timp ce Europa a început sezonul rece cu cele mai scăzute stocuri din peste un deceniu.
Conform datelor de pe site-ul operatorului de reţea Gascade, comenzile germane de gaze prin gazoductul Yamal-Europe pentru a fi livrate luni prin punctul de intrare Mallnow încă sunt sub nivelul de joi şi la doar o cincime din nivelul normal. Deşi actualele fluxuri ar putea diferi, datele sunt primul semn că Rusia îşi menţine controlul asupra pieţelor gazelor din Europa.
"Dacă Rusia face ceea ce a spus Putin că va face, atunci va fi o mare uşurare. Dacă de luni nu va veni o cantitate suplimentară de gaze, vom vedea o creştere semnificativă a preţurilor", a apreciat Frank van Doorn, director de tranzacţionare la Vattenfall.
Recent, Gazprom a dat asigurări că îndeplineşte deplin solicitările clienţilor săi din Europa, iar "fluctuaţiile înregistrate la cererea de gaze ruseşti depind de necesităţile actuale ale cumpărătorilor".
Cererea de gaze naturale a crescut pe măsură ce revenirea economiei din pandemie a condus la stocuri mai mici de gaze şi la o competiţie acerbă pentru livrări din partea cumpărătorilor asiatici. De exemplu, China vrea să cumpere cantităţi mai mai de gaze lichefiate, chiar dacă preţurile sunt la un nivel record, înaintea debutului sezonului de iarnă.
Promisiunile lui Putin nu sunt respectate pentru moment - Rusia continuă să se joace cu robinetul de gaze
Articole Similare

1
Suedia acordă Ucrainei un al treilea pachet PURL în valoare de 100 de milioane de dolari
1

18
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
18

687
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
687

24
Americanii suportă majoritatea tarifelor comerciale impuse de Donald Trump, arată un studiu economic
24

12
SUA autorizează cinci giganţi petrolieri să reia operaţiunile în Venezuela
12

10
Super anunță semnarea achiziției operațiunilor Maxbet din România și Malta
10

3.276
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
3.276

2.690
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
2.690

1.309
Recesiunea tehnică, văzută de Nicușor Dan: „Nu e o surpriză. Economia încetinește de patru ani” / Mesaj și pentru politicieni
1.309

19
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână
19

1.311
INS respinge acuzațiile lui Marcel Ciolacu privind recesiunea tehnică: “Nu e nicio coafare a datelor!”
1.311

13
Creștere moderată a prețurilor de consum în SUA, sub prognoze
13

4.099
Moise Guran îl laudă pe Ilie Bolojan după ce România a intrat în recesiune: Pompierul a venit cu toporul
4.099

















Comentează