Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a avut vineri, la Bucureşti, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe şi comerţului exterior al Ungariei, Peter Szijjarto, şi a discutat cu acesta inclusiv despre proiectul BRUA şi despre retorica liderilor de la Budapesta, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) transmis AGERPRES.
"Şeful diplomaţiei române i-a transmis omologului ungar că urmăreşte cu deosebită atenţie modul în care autorităţile ungare gestionează teme de politică internă şi externă, cu implicaţii directe din perspectiva relaţiilor cu România, inclusiv în ceea ce priveşte retorica oficialilor de la Budapesta", arată sursa citată.
Cu referire la marcarea Centenarului Marii Uniri, ministrul Teodor Meleşcanu a reiterat "importanţa adoptării unei atitudini echilibrate şi a unei abordări reţinute şi fără accente emoţionale, care să denote respect reciproc", arată ministerul român.
Cu privire la securitatea energetică, ministrul Teodor Meleşcanu a reiterat angajamentul pentru realizarea proiectului BRUA, în vederea diversificării surselor de gaz şi a rutelor de transport la nivel european, arătând că România a respectat graficul în vederea consolidării infrastructurii necesare finalizării fazei I a BRUA şi a pregătirii terenului pentru faza a II-a în discuţiile cu factorii de decizie din UE.
În context, oficialul român a prezentat stadiul procesului intern de adoptare a Legii offshore, care va crea cadrul juridic necesar pentru exploatarea resurselor de hidrocarburi de la Marea Neagră.
Ministrul Teodor Meleşcanu a făcut o prezentare a priorităţilor de pe agenda externă a Preşedinţiei României la Consiliul UE din prima jumătate a anului viitor, fiind explorată de ambele părţi posibilitatea cooperării pe dosare precum extinderea UE în Balcanii de Vest, securitatea la Marea Neagră şi Vecinătatea Estică. Oficialul român a subliniat în context importanţa procesului de extindere din perspectiva securităţii regionale, având în vedere interesul deosebit pentru ca ţările din regiunea Balcanilor să fie ancorate în parcursul european şi în cadrul structurilor euro-atlantice.
În ceea ce priveşte Vecinătatea Estică, ministrul Teodor Meleşcanu a subliniat că Preşedinţia României la Consiliul UE va pleda pentru menţinerea unui angajament strategic al UE în vederea asigurării stabilităţii, securităţii şi dezvoltării economice a vecinătăţii estice, regiune de interes pentru ambele ţări.
Totodată, a menţionat importanţa pe care Preşedinţia României la Consiliul UE o va acorda în mandatul său regiunii strategice a Mării Negre.
Cu referire la evoluţiile privind legea învăţământului din Ucraina, mai arată MAE, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind măsurile legislative adoptate de Rada Supremă de la Kiev cu impact asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. Partea română a subliniat angajamentul său pentru continuarea discuţiilor cu partea ucraineană precum şi în vederea capacitării instituţiilor internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, pentru identificarea celor mai potrivite soluţii.
Proiectul BRUA şi relaţia cu România - printre temele de discuţie ale întâlnirii ministrului Meleşcanu cu omologul ungar
Articole Similare

1.164
Decrete blocate la Cotroceni: Judecătorii din penal, ținuți forțat în funcție de Nicușor Dan (surse)
1.164

1.528
Ministrul Economiei: „Austeritatea este inevitabilă”. Ce urmează pentru taxe și salarii în 2025
1.528

4.727
Ponta atac dur după Conferința de la München: „O asemenea bătaie de joc la adresa intereselor României nu a mai existat”
4.727

2.265
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
2.265

2.715
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
2.715

1.926
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
1.926

39
Ministrul Apărării: România va continua să rămână ferm angajată în aprofundarea cooperării cu Japonia
39

1.049
Băluță își anunță intențiile privind Primăria Capitalei. Ce spune acum despre o candidatură în 2028
1.049

797
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, promite prețuri bune la gaze, după liberalizarea pieței: Romgaz să vină cu o ofertă bună
797

1.560
Câciu îl acuză pe Bolojan că „a coafat” deficitul: A mutat sumele din PNRR în decembrie ca să arate mai bine cifrele
1.560

2.497
Ministrul Energiei face dezvăluiri: Plafonarea la energie și gaze din ultimii patru ani a fost jumătate din deficitul anului 2026
2.497

84
Diana Tușa: Investițiile fără stimulente fiscale nu pot susține economia
84

98
Băluţă: Oamenii fug de Bolojan cum fugeau de Jupuitu în Moromeţii / Ce spune despre schimbarea premierului
98

















Comentează