Proiectul pe care ministrul Agriculturii vrea să-l implementeze în fiecare oraș!
„În toate sectoarele din București, toți primarii au deschis astfel de piețe”, a declarat, duminică, printre altele, ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Proiectul pe care ministrul Agriculturii vrea să-l implementeze în fiecare oraș!
Duminică, la Slatina, s-a deschis un târg al producătorilor locali. Cu această ocazie, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, i-a îndemnat pe români să cumpere de la producătorii locali.
Totodată, el a menționat că susține dezvoltarea de astfel de piețe în fiecare oraș din România.
„Mă bucur foarte mult că acest exemplu care a plecat de la Consiliul Judeţean Olt s-a reflectat foarte mult și în alte judeţe şi vorbim și în toate sectoarele din București, toţi primarii au deschis astfel de pieţe. Mă bucur foarte mult că integrăm producătorii locali, le dăm posibilitatea să vândă în aceste pieţe şi slătinenii au acces la aceste produse realizate de către producătorii noștri”, a spus Barbu, conform Agerpres.
El a adăugat: „În continuare, voi merge pe acest proiect de dezvoltare ca fiecare oraş, fiecare municipiu din România să integreze producătorii locali”.
„Același lucru îl fac și la Ministerul Agriculturii”
„Același lucru îl fac și la Ministerul Agriculturii, de acum înainte, în fiecare săptămână, în curtea Ministerului Agriculturii, de vineri până duminică, producătorii noștri sunt prezenți.
Cred că este o normalitate și mai mult de atât, vreau să îndemn foarte mult atât pe slătineni, cât şi pe români să cumpere de la producătorii locali, pentru că orice produs cumpărat de la producătorii locali ajută fermierul român, iar acest lucru este foarte important”, a declarat Barbu.
Ministrul Agriculturii anunță noi fonduri pentru fermieri
De asemenea, Florin Barbu a transmis că se pregătesc noi fonduri europene pentru tinerii fermieri.
„În continuare, sprijinim şi avem foarte multe fonduri europene, în maxim o lună de zile, pentru tinerii care sunt atât în bazinul legumicol, dar şi în zootehnia din România, sunt proiecte de 50.000 de euro pe fermă mică şi vorbim de bazinul legumicol, dar şi de 200.000 de euro atât pentru legumicultură, cât şi pentru zootehnie.
Sprijinul este foarte bun pentru tineri sub 41 de ani, 80% de la Comisia Europeană bani alocaţi, 20% reprezintă contribuţia fermierilor. Dar tot ce înseamnă contribuţie pot fi accesaţi, garantaţi prin Fondul de Garantare Rural, FGCR, unde noi am intervenit cu foarte mulţi bani pentru a suporta atât partea de comisioane, cât şi partea de garantare şi partea de ROBOR, pentru că am o modificare în Parlamentul României astfel încât să putem finanţa tot ceea ce înseamnă agricultură pe un ajutor de minimis de 50.000 de euro.
Reprezintă partea de ROBOR şi partea de comisioane, astfel încât fermierii să beneficieze de un credit de un milion de lei pe o perioadă de 5 ani cu o dobândă fixă de 1,8%", a subliniat el.





























Comentează