Casa Albă a exprimat marţi ''serioase preocupări'' în legătură cu un proiect de lege, aprobat de către Senatul american, care le-ar permite supravieţuitorilor şi rudelor celor care au fost ucişi în atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA să recurgă la justiţie pentru a obţine despăgubiri din partea guvernului Arabiei Saudite, relatează agenţia Reuters. ''Având în vedere preocupările pe care le-am exprimat, este greu de imaginat că preşedintele va semna această lege'', a declarat reporterilor Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, conform Agerpres.
Proiect de lege privind atentatele de la 11 septembrie: Ce spune Casa Albă
Explorează subiectul
Articole Similare

603
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
603

9
Dosarul nuclear - Netanyahu spune că Iranul ar putea fi forțat să încheie o „afacere bună”, dar este sceptic
9

1.695
Scandal uriaș în Franța: „Israelul este inamicul comun al omenirii”
1.695

1.041
VIDEO Imagini spectaculoase: un camion încărcat cu butelii de oxigen a explodat în Italia
1.041

40
Doliu în familia Ferrero: soţia inventatorului Nutella a murit la 87 de ani
40

3.044
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
3.044

2.427
Viktor Orban ar putea primi o lovitură devastatoare - Ungaria riscă să returneze 10 miliarde de euro
2.427

1.533
Kim Jong Un își pregătește moștenitoarea. Fiica liderului, tot mai aproape de succesiunea de la Phenian
1.533

25
Atenționare de călătorie pentru Franța: Cod roşu de inundaţii, ploi şi vânt puternic/ În Alpi, ninsori abundente, cu risc ridicat de avalanşe
25

38
Cancelarul austriac susține ideea lui Macron de a relua discuțiile cu Putin
38

3.458
Donald Trump le-a transmis indirect europenilor cum vrea să reformeze NATO de la zero: alianță „bazată pe parteneriat, mai degrabă decât pe dependenţă”
3.458

57
Mesaj de recrutare în limba persană - Iranienii sunt încurajați să contacteze Mossadul
57

2.689
Percheziții la un fost premier în dosarele Epstein: e suspectat de „corupţie agravată”
2.689

















Comentează