Un program pilot de transport şcolar este operaţional într-un cartier din municipiul Suceava, începând de luni, şi are în vedere preluarea elevilor din zona în care locuiesc pentru a fi duşi la unitatea de învăţământ, iar la sfârşitul cursurilor urmând să fie aduşi acasă.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harşovschi, a anunţat efectuarea primelor curse de tip transport şcolar, ce ar putea fi extinse şi în alte zone, pentru reducerea traficului rutier generat de părinţii care duc copiii la şcoală.
"Începând de astăzi, am introdus în zona cartierului ANL Burdujeni, unde sunt mulţi copii, elevi ai Şcolii Generale Nr. 10, un program pilot, privind transportul şcolar. Autobuzul şcolar va circula pe traseul str. Putnei - Şcoala Generală Nr. 10 şi va prelua copiii din staţiile stabilite împreună cu părinţii. Elevii vor coborî doar în faţa unităţii de învăţământ, iar după ore vor pleca acasă cu acelaşi autobuz. Accesul acestora se va face pe baza abonamentului (...) După perioada de testare, vom analiza ce trebuie modificat ca orar. În funcţie de cereri, vom analiza dacă putem introduce acest proiect şi în alte zone. Doar aşa putem reduce traficul rutier şi îi vom şti pe copii în siguranţă'', a spus Harşovschi.
Elevii care au domiciliu în municipiul Suceava beneficiază de abonament gratuit pentru transportul local.
Program pilot de transport şcolar într-un cartier din municipiul Suceava
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

90
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
90

130
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
130

17
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
17

19
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
19

18
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
18

31
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
31

21
Credite mai ușor de obținut pentru fermieri: parteneriat extins între stat și bănci
21

68
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
68

20
Primăria Sectorului 1 dezminte taxa de 70 de lei pe persoană pentru salubrizare
20

3.067
FOTO Start fulminant pentru platforma de vânzări ANAF. eLicitații domină deja piața: 14 milioane de accesări doar în prima zi
3.067

5.297
SURSE Suma colosală din mită pe care șeful ARR ar fi depozitat-o în cutiile de pantofi: Cristian Anton, reținut de DNA
5.297

65
VIDEO Șeful CJ Vâlcea: DUCEM DOCTORUL LA SAT!
65

24
Programul și traseul Pelerinajului de Florii din București
24
















Comentează