Grupul Romgaz a înregistrat în primul trimestru al acestui an un profit net consolidat de 979,6 milioane lei, cu 111,24% (plus 515,9 milioane lei) mai mare comparativ cu cel din perioada similară din 2021, conform rezultatelor financiare transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti.
Faţă de ultimul trimestru al anului trecut, profitul net a crescut cu 29,13%. Profitul net consolidat pe acţiune a fost de 2,5 lei.
Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 3,926 miliarde lei, fiind cu 195,78%, respectiv cu 2,598 miliarde lei, peste cea realizată în primele trei luni din 2021.
Marjele realizate ale profitului net consolidat (24,95%), EBIT consolidat (28,97%) şi EBITDA consolidat (31,24%) sunt în scădere faţă de primul trimestru din 2021 (34,94%; 41,33% şi respectiv 52,42%), dar se menţin la niveluri ridicate, subliniază reprezentanţii companiei.
"Scăderile în cote procentuale ale acestor indicatori sunt generate de impozitul pe venitul suplimentar şi de redevenţa petrolieră, care au crescut de la 201 milioane lei în T1 2021 la 2.303,9 milioane lei în T1 2022 (+1.046,2%). Faţă de T4 2021, aceste cheltuieli au fost mai mari cu 14,77%", se menţionează în raport.
În data de 30 martie 2022, Romgaz a semnat un contract de facilitate de credit pentru o sumă de 325 milioane euro pentru achiziţia tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, societate ce deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în
perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă.
Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru T1 2022 a fost de 44 TWh, cu aproximativ 11% mai mic decât cel înregistrat în primul trimestru al anului trecut, din care circa 9,5 TWh a fost acoperit cu gaze din import, iar diferenţa de 34,5 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 15,7 TWh, ceea ce reprezintă 35,72% din consumul naţional şi 45,53% din consumul acoperit cu gaze din intern.
Producţia de gaze naturale înregistrată în primul trimestru al anului 2022 a fost de 1,307 miliarde mc, fiind cu 0,33% mai mică decât cea înregistrată în T1 2021.
Cantitatea de energie electrică produsă a fost de 345,34 GWh în primele trei luni din 2022, cu 70,87% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut (202,1 GWh).
Nivelul producţiei de gaze naturale înregistrat în trimestrul 1 2022 a fost influenţat de implementarea de măsuri pentru optimizarea exploatării zăcămintelor de gaze naturale, continuarea şi extinderea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze, efectuarea de programe de reparaţii şi intervenţii la sondele cu productivitate scăzută sau inactive, finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea de noi sonde la această infrastructură.
"Aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care: importul de gaze naturale intrat în consum a fost de aproximativ 9,5 TWh, cu 7,33% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut; din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-au extras cu 2,07 milioane MWh mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului 2021 (1,96 milioane MWh faţă de 4,03 milioane MWh)", se mai precizează în raportul financiar al companiei.
Profitul Romgaz a explodat în primul trimestru din 2022
Articole Similare

1.315
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
1.315

14
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
14

45
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
45

6.617
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
6.617

61
O nouă companie aeriană israeliană, TUS IL, recrutează piloţi, operaţiunile comerciale urmând să înceapă în 2026
61

74
România intră în 2026 cu deficit mai mic și venituri mai mari. Alexandru Nazare: „Avem bază sănătoasă pentru un buget responsabil”
74

60
CNAIR a lansat în licitaţie Drumul Expres Suceava-Siret
60

62
Recoltă record de grâu în Argentina, după un sezon aproape ideal pentru fermieri
62

2.979
Cum arată execuția bugetară la final de an? Ministerul Finanțelor publică cifrele momentului - Măsurile Guvernului 'își dovedesc eficiența'
2.979

80
Record de fonduri europene pentru Transporturi în 2025: 27,8 miliarde lei, cu 24% mai mult decât anul trecut
80

1.064
Sănătatea accelerează investițiile: final de an cu miliarde plătite prin PNRR
1.064

164
Undă verde pentru Liberty Galați: preia firma care îi procesează zgura
164

2.856
Se va impozita sau nu darul de nuntă în 2026: ANAF clarifică dilema mirilor
2.856

















Comentează