OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,8 miliarde de lei, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.
Valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 13% în primele nouă luni din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, până la 18,2 miliarde de lei, susţinute de vânzări mai mari atât în Downstream Oil, cât şi în Downstream Gas.
Totodată, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost relativ stabil (+2% anual), însumând 3,5 miliarde de lei, cu o contribuţie mai redusă a trimestrului trei din 2019, fiind influenţat în principal de scăderea preţurilor ţiţeiului şi a volumelor de hidrocarburi.
Investiţiile au însumat 2,8 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie 2019, în scădere cu 10% faţă de primele nouă luni ale anului trecut.
Contribuţia la bugetul de stat al României în primele nouă luni din acest an a fost de aproximativ 9 miliarde de lei.
Totodată, potrivit raportului financiar, în al treilea trimestru al acestui an, profitul net al companiei a fost de 785 milioane de lei, în scădere cu 43% faţă de trimestrul trei din anul 2018.
"Valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 10% comparativ cu T3/18, susţinută de volume vândute mai mari de produse petroliere, de volume şi preţuri mai mari ale vânzărilor de gazelor naturale şi de preţuri mai mari la electricitate. În schimb, preţurile mai mici ale produselor petroliere au contrabalansat parţial creşterile menţionate anterior", explică reprezentanţii companiei, în raportul menţionat.
Aceştia au arătat că rezultatele din trimestrul trei sunt influenţate, pe lângă preţurile mai mici ale produselor petroliere, şi de costurile de mediu legate de rafinăria Arpechim, închisă în 2011.
"Elementele speciale cuprind cheltuieli nete în valoare de (246) milioane lei, în principal aferente costurilor viitoare estimate pentru remedierea solului în legătură cu rafinăria Arpechim, în timp ce pierderile din deţinerea stocurilor au fost în sumă de (44) milioane lei în T3/19. În T3/18, am înregistrat cheltuieli speciale nete în valoare de (63) milioane lei şi câştiguri din deţinerea stocurilor în sumă de 59 milioane lei. Rezultatul din exploatare în T3/19 în sumă de 939 milioane lei, a fost cu 44% mai mic comparativ cu T3/18, fiind influenţat în principal de condiţiile de piaţă nefavorabile ale preţului ţiţeiului şi de estimarea costurilor viitoare pentru remedierea solului în legatură cu rafinăria Arpechim.
Profitul OMW Petrom a crescut cu 3% în primele 9 luni
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
3

36
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
36

1.820
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.820

45
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
45

53
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
53

28
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
28

30
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
30

445
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
445

47
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
47

30
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
30

32
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
32

6.671
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.671

2.054
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
2.054
















Comentează