Profitul E.ON a crescut cu 46% în primele nouă luni din acest an, în urma reducerii costurilor la subsidiara britanică, a temperaturilor mai scăzute şi a compensaţiilor acordate după ce Germania a decis să renunţe în totalitate la energia nucleară până în 2022, în urma dezastrului atomic de la Fukushima (Japonia), transmite Reuters, citat de agerpres.
Guvernul de la Berlin anunţase în martie că va acorde compensaţii de 2,4 miliarde de euro operatorilor de reactoare nucleare pentru că i-au forţat să le închidă prematur. Vor beneficia de compensaţii firmele germane listate RWE (880 milioane de euro) şi E.ON (42,5 milioane de euro), precum şi compania suedeză Vattenfall (1,425 miliarde de euro) şi grupul german EnBW (80 milioane de euro).
Profitul operaţional ajustat al E.ON a crescut în primele nouă luni din acest an la 3,93 miliarde de euro (4,54 miliarde de dolari), a anunţat miercuri grupul energetic german.
De asemenea, E.ON a confirmat că în acest an se aşteaptă la un profit operaţional ajustat între 4,4 şi 4,6 miliarde de euro.
Profitul diviziei de soluţii pentru clienţi, care include afacerile de retail şi serviciile legate de energie, a urcat la 910 milioane de euro în trimestrul trei din 2021, de la 386 milioane de euro în perioada similară din 2020.
E.ON a grupat activităţile din domeniul energiei nucleare la divizia PreussenElektra, unde în primele nouă luni din acest an profitul operaţional ajustat a fost mai mult decât triplu, ajungând la 826 milioane de euro, reprezentând mai mult de o cincime din profitul grupului.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,3 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 16 ani.
Profitul E.ON a crescut cu 46% în primele nouă luni din acest an, în urma reducerii costurilor la subsidiara britanică
București
7°C
Articole Similare

368
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
368

1.189
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.189

1.397
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.397

1.607
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.607

32
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
32

52
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
52

618
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
618

12
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
12

914
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
914

4.914
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.914

1.497
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.497

67
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
67

940
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
940
















Comentează