Procurorii militari continuă cercetările în vederea identificării victimelor de la Periprava, cadavrele descoperite fiind ridicate şi trimise la Institutul de Medicină Legală (IML) în vederea realizării expertizelor de specialitate.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) remis, miercuri, AGERPRES, în continuarea cercetărilor efectuate în dosarul complex al "procesului comunismului în România', procurorul şef al Secţiei parchetelor militare, generalul de brigadă magistrat Gheorghe Cosneanu, şi procurorul de caz, colonel magistrat Octavian Toma, au participat, în cursul lunii iulie, la activitatea de căutare, descoperire şi recuperare a rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară de la Periprava.
"Procurorii militari continuă cercetările în vederea identificării victimelor, sens în care cadavrele descoperite au fost ridicate şi trimise la Institutul de Medicină Legală în vederea realizării expertizelor de specialitate. Activitatea s-a desfăşurat în colaborare cu experţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)", precizează sursa citată.
Procurorii militari continuă cercetările în vederea identificării victimelor de la Periprava; cadavrele, trimise la IML
Explorează subiectul
Articole Similare

727
Românii care vor primi un ajutor de 450 de lei pentru plata facturilor la curent în 2026
727

17
Salvamont avertizează: risc de avalanșă în Parâng. Stațiunea este închisă pentru schi
17

21
Viscolul nu sperie turiștii: Peste 2.000 de oameni sunt pe pârtia de schi la Straja
21

792
Rutele alternative pe care le pot folosi șoferii pentru a nu sărbători Revelionul în trafic. DN1, blocat spre Brașov
792

1.676
Revelion cu program scurt la magazine: când mai prinzi deschis Carrefour, Lidl, Kaufland sau Mega Image înainte de 1 ianuarie și când se redeschid
1.676

3.643
DNA a descins în mediul universitar: doi profesori de la Facultatea de Medicină din Galați, judecaţi pentru mită la examenul de rezidenţiat
3.643

2.057
Primul revelion fără petarde: cei care nu respectă legea vor fi pedepsiți cu amenzi grele sau închisoare / Care sunt materialele pirotehnice permise
2.057

44
Aglomerație pe DN1 spre Valea Prahovei de Anul Nou: Poliția recomandă rutele alternative
44

53
Restricții de circulație pentru camioane pe DN7 de Anul Nou
53

84
A vrut să se îmbogățească înainte de Revelion. Un bărbat din Slatina a furat 70.000 de lei dintr-o sală de jocuri de noroc
84

3.617
Femeie spulberată pe trotuar de o mașină. Șoferul a pierdut controlul volanului
3.617

3.307
Ilie Bolojan conduce în topul vizibilității: Alexandru Robogete și Radu Miruță îi suflă în ceafă cu strategii speciale
3.307

4.808
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
4.808

















Comentează