Juriul naţional pentru alegeri (JNE), autoritatea electorală responsabilă cu examinarea litigiilor în Peru, şi-a reluat sâmbătă lucrările pentru a stabili cine este câştigătorul alegerilor prezidenţiale, după numirea unui nou membru în urma unei demisii, notează AFP preluat de agerpres.
Judecătorul Victor Raul Rodriguez s-a alăturat acestei instanţe sâmbătă, după ce a depus jurământul, punând capăt impasului cauzat de demisia, în urmă cu trei zile, a unuia dintre membrii săi, care a împiedicat să avanseze lentul procesul de soluţionare a contestaţiilor legate de acest scrutin.
Peru încă nu ştie cine va fi noul său preşedinte după alegerile disputate de la 6 iunie. Numărarea finală a voturi îi acordă candidatul de stânga Pedro Castillo un avans de 44.000 de voturi în faţa adversarei sale de dreapta, Keiko Fujimori.
JNE şi-a refăcut cvorumul pentru a se putea reuni, dar nu a fost stabilit un termen pentru anunţarea numelui noului preşedinte.
Keiko Fujimori, care în caz de înfrângere ar putea fi închisă pentru spălare de bani, continuă să denunţe "fraude", în timp ce Statele Unite au descris alegerile prezidenţiale ca fiind "libere" şi "corecte".
Misiunea de observatori electorali ai Organizaţiei Statelor Americane (OSA), care a considerat scrutinul "pozitiv" şi fără "nereguli grave", a declarat într-un comunicat că "ia act de demisia neobişnuită a magistratului Luis Arce (... ) într-un moment atât de delicat al procesului electoral".
Misiunea a subliniat că va continua să urmărească procesul electoral din Peru până la proclamarea unui câştigător de către JNE.
Problemele prinvind validarea alegerilor prezindențiale continuă în Peru. Juriul național pentru alegeri și-a reluat activitatea după un blocaj instituțional
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
10

125
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
125

184
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
184

351
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
351

30
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
30

505
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
505

476
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
476

76
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
76

718
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
718

1.595
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.595

1.388
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.388

116
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
116

2.950
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.950
















Comentează