Problemele islamismului democratic

Stăteam pe vremuri de vorbă cu un musulman din Anatolia pe teme religioase. Omul nu era în mod deosebit practicant dar avea tendința să apere instinctiv obiceiurile de acasă. Acoperământul capului la femei nu este atât de deosebit, spunea el. Și românii fac la fel. Citind în privirea mea că habar nu am ce spune a continuat: la țară femeile bătrâne care se duc la biserică au capul acoperit. A trebuit să admit că are dreptate. Acum câteva luni am citit undeva despre o musulmană ce povestea cum o opresc unele femei pe autobuz și o întreabă dacă poartă mereu baticul. A fost, pentru mine, o revelație. Căci da, nu știe baba cu ce se mănâncă Islamul, dar recunoaște un batic când îl vede.

Unde vreau să ajung? Există la noi o populație conservatoare care nu se regăsește în valorile lumii moderne. Femeile îmbrăcate în negru de la țară poate s-ar simți mai acasă în Anatolia decât la București. Dar această populație nu este un pericol pentru democrație căci se resemnează să accepte lumea modernă așa cum este, încetinind, poate, "progresul" dar înțelegând că vremurile simple de altădată nu se vor mai întoarce. Mișcări de genul Alianței pentru Familie în România sau PiS în Polonia.

Echivalentul aproximativ al acestor tendințe sunt partide/mișcări precum Frăția Musulmană în Egipt, Ennahda în Tunisia sau AKP (partidul lui Erdogan) în Turcia.

Frăția Musulmană este cea mai veche dintre acestea și este  răspândită, în diverse forme, mult dincolo de granițele Egiptului. Mișcarea oferă servicii sociale și educative și este în general non-violentă. Nu vă gândiți, însă, că liderii săi sunt un fel de Ghandi ai Orientului Mijlociu. În Palestina, de exemplu,  FM s-a concentrat pe crearea de instituții (moschei, educație) dar când Hamas  s-a desprins de FM ca să poată întreprinde acțiuni mai violente, cele două organizații au păstrat legăturile. În Egipt, FM a avut o relație complexă cu dictatorii Sadat și Mubarak. Interzisă prin lege, ea a supraviețuit în clandestinitate și semi-clandestinitate. Mai mult, liderii egipteni au avut perioade de deschidere către Frăție, încercând să o utilizeze spre a stopa Islamismul radical.

După Primăvara arabă Frăția a intrat în legalitate și, în 2012, L-a impus pe Morsi drept președinte cu voturile liberalilor laici și împotriva candidatului Armatei.

Mișcarea Ennahda a fost influențată, cel puțin în primii ani, de Frăția Musulmană dar a avut înclinații ceva mai violente, spre exemplu sprijinind revoluția islamică din Iran. Ennahda s-a de-radicalizat, se are, de prin anii '80, iar după Primăvara Arabă a intrat în noul guvern democratic. Anul acesta, la al zecelea Congres, Ennahda (partidul) s-a separat de aripa religioasă, declarându-se musulman-democrați (similaritatea cu creștin-democrații nu este întâmplătoare).

AKP (Partidul Dezvoltare și Justiție) din Turcia nu a fost influențat ideologic de Frăția Musulmană ci de Fethullah Gülen și mișcarea Hizmet. Hizmet, ca și Frăția Musulmană  au căutat să reziste eroziunii religioase prin opere educative și sociale. (Nu altfel a făcut Contrareforma din Biserica Catolică). Partidul a realizat lucruri interesante, scăzând puterea politică a armatei, menținând un dialog politic dificil cu minoritatea kurdă și promovând un concept de politică externă numit "zero probleme cu vecinii".

Cele trei mișcări ar fi trebuit să fie exemple de succes de secularizare limitată a mișcărilor religioase și introducere lor în arena politică. La rândul să, introducerea conservatorilor în democrație ar fi asigurat atingerea punctului dincolo de care nu există întoarcere în modernizarea țărilor lor. Doar că...

Doar că președintele Morsi a început la puțin timp după alegere să dea semne de autoritarism. El a fost dat jos de armată sub privirea binevoitoare a Occidentului. De atunci, Egiptul menține un amestec bizar de elemente democratice și autoritarism.

AKP s-a radicalizat de asemenea. În politica internă au apărut legi care interziceau vânzarea de alcool în anumite zone. În Siria, Guvernul s-a folosit de pretextul luptei antiteroriste pentru a ataca rezistența kurdă. În paralel, AKP a continuat preluarea statului dincolo de cât era necesar pentru a controla influenta armatei, s-a opus libertății presei și și-a apărat diversele personaje implicate în povești de corupție. Gülen, care avusese un rol esențial în ridicarea AKP și-a retras sprijinul și a emigrat în SUA. Doar Ennahda mai rezistă în efortul de democratizare,

Este important să ținem minte când ne uităm la eforturile de democratizare în lumea musulmană că este mai ușor să fie deschis șî tolerant în opoziție decât la putere.