Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbuşit duminică după-amiază în timpul unei operaţiuni în insula Zakynthos din Grecia, pilotul supravieţuind, el este viu şi nevătămat, relatează France Presse, citând surse din rândul pompierilor greci, potrivit Agerpres.
Un avion de tip Pezetel se afla într-o operaţiune de stingere a unui mic focar izbucnit în această insulă din Marea Ionică, la vest de Grecia continentală, când s-a prăbuşit dintr-o cauză care nu a fost încă stabilită.
La fel ca în alte ţări mediteraneene, condiţiile meteorologice sunt extreme în această vară în Grecia, un val de căldură fără precedent în peste trei decenii a declanşat incendii simultane în toată ţara, potrivit Reuters.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a deplâns sâmbătă o "vară de coşmar" şi a promis că guvernul său va rămâne în prima linie pentru a apăra vieţile oamenilor.
Grecia şi-a mobilizat armata în sprijinul pompierilor şi mai multe ţări au oferit asistenţă, între care Franţa, Egipt, Elveţia, România şi Spania.
Situaţia este deosebit de gravă în insula greacă Evia, devastată de incendii. Mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăseacă locuinţele, lăsându-şi agoniseala de o viaţă pradă focului, în timp ce flăcările s-au răspândit în mai multe direcţii pentru a şasea zi consecutiv.
Probleme peste probleme în Grecia: Un avion pentru stingerea incendiilor s-a prăbușit
Articole Similare

150
Prima reacție din AUR după confirmarea recesiunii: 'Suntem de râsul curcilor'. Piperea, atac direct la Nicușor Dan
150

626
Ilie Bolojan, întâlnire cu un gigant turistic: planuri pentru curse charter și hub IT în România
626

915
Călin Georgescu condamnă implicarea Comisiei Europene în procesul electoral: Cei care au furat alegerile pe 6 decembrie, astăzi fură pâinea de la oameni
915

1.936
Marcel Ciolacu izbucnește după ce România a intrat în recesiune: Cea mai grosolană manipulare a statisticii! Datele au fost cofate în favoarea lui Bolojan
1.936

713
Ți-a fost frig în casă? Așa îți poți reduce următoarea factură la căldură. Ce condiții a anunțat Termoenergetica
713

958
Arctica sub presiune: Rusia acuză Occidentul de blocarea Consiliului Arctic și militarizarea zonei, în timp ce NATO lansează Santinela Arctică
958

2.222
VIDEO Locatarii blocului distrus de explozia din Rahova primesc în continuare facturi, deși oamenii nu mai pot locui acolo
2.222

4.802
SURSE Probleme mari pentru Dominic Fritz! Propunerea taberei reformatoare din USR intră la vot la congresul de la sfârșitul lunii
4.802

3.522
VIDEO Un bărbat a aruncat la gunoi lingouri de aur de 130.000 €, din greșeală. Ce a urmat pare scenariu de film
3.522

986
Teheranul nu renunță la programul nuclear - Ce dezvăluie noile imagini din satelit
986

5.673
Dragoș Sprînceană o cheamă pe Anca Alexandrescu la Mar-a- Lago: Să vină să mă distrugă
5.673

2.345
Piața auto din România intră într-o nouă eră: Mașinile electrice încep să devină regulă, nu excepție. Hibridul, noul standard (studiu)
2.345

5.975
„Mai rău de atât nu se poate”. Un economist explică ce urmează după intrarea României în recesiune tehnică
5.975

















Comentează