Secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, a afirmat luni că poate deveni mai greu de transportat arme către Ucraina în zilele următoare, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
''Este esenţial ca ceea ce trimitem să fie ceea ce (preşedintele Ucrainei Volodimir) Zelenski cere. El ştie de ce are nevoie armata lui'', a declarat responsabilul american la Madrid, în cadrul unui turneu de o săptămână pe care îl efectuează în Turcia, Spania şi Africa de Nord.
''S-ar putea să devină mai greu în zilele următoare şi va trebui să găsim alte modalităţi pentru a gestiona'' situaţia, a adăugat Wendy Sherman, fără a da mai multe detalii.
Şeful Statului Major al SUA, generalul Mark Milley, s-a deplasat săptămâna trecută la un aerodrom neidentificat lângă graniţa cu Ucraina, care a devenit un hub pentru transportul de arme, a declarat un înalt oficial din Departamentului Apărării american, care a asistat direct la efortul multinaţional de a trimite arme în Ucraina pe fondul invaziei neprovocate a Rusiei, potrivit unui material difuzat duminică de CNN pe pagina sa de internet.
Amplasarea aeroportului rămâne un secret pentru a proteja transporturile de arme, inclusiv rachete antitanc, în Ucraina. Armata rusă nu a vizat aceste transporturi odată ce au intrat în Ucraina, a spus oficialul, dar există o anumită îngrijorare că Rusia ar putea începe să ia la ţintă livrările pe măsură ce avansează cu invazia.
Serviciul de Informaţii Externe rus (SVR) a susţinut vineri că transporturi de armament şi combatanţi sosesc în Ucraina prin Polonia. ''Informaţii primite de SVR arată că servicii speciale din SUA şi Marea Britanie au transformat de facto teritoriul Poloniei pe parcursul ultimelor câteva săptămâni într-un 'hub logistic' folosit pentru livrările de arme în Ucraina şi transportul de combatanţi, inclusiv din Orientul Mijlociu'', afirmă serviciul de spionaj rus într-o declaraţie publicată vineri pe website-ul său.
Probleme pentru transporturile de armament către Ucraina: 'Este esenţial ca ceea ce trimitem să fie ceea ce Zelenski cere. El ştie de ce are nevoie armata lui
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

209
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
209

470
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
470

456
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
456

15
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
15

2.631
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
2.631

2.509
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.509

89
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
89

2.126
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.126

3.425
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.425

48
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
48

1.567
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.567

3.719
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.719

57
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
57
















Comentează