Furnizarea apei potabile va fi sistată în anumite perioade de timp, luni şi marţi, în Zalău şi alte 14 localităţi din mediul rural alimentate de la aducţiunea de la Vârşolţ, din cauza unor probleme majore apărute la sistemul de transport al apei, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii luni de către Compania de Apa Someş SA - Sucursala Zalău, alimentarea cu apă va fi întreruptă între anumite ore, luni şi marţi, în Zalău, din cauza unei defecţiuni majore pe aducţiunea Vârşolţ - Zalău, în zona localităţii Recea Mica, lucrare pentru care nu se pot asigura modalităţi alternative de alimentare.
De asemenea, va fi afectată şi zona rurală alimentată din aducţiunea menţionată, respectiv localităţile Hereclean, Badon, Bocşa, Bocşiţa, Guruslău, Câmpia Sălajului, Panic, Crişeni, Mirşid, Gârcei, Cristur, Recea Mica, Recea Mare şi Vârşolt.
Probleme în alimentarea cu apă a Zalăului şi a 14 localităţi, din cauza unei defecţiuni majore
București
14°C
Articole Similare

425
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
425

1.273
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
1.273

1.329
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
1.329

2.664
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
2.664

64
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
64

1.643
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
1.643

2.445
STENOGRAME din dosarul directorului ARR: Lui Cristian Anton i se spunea ”Împăratu” și lua mită din toate direcțiile.
2.445

56
VIDEO Secunde decisive: Copil de 4 ani lovit pe șosea, salvat printr-o intervenție eroică
56

138
Varianta ocolitoare de la Comarnic, în "linie dreaptă": Când se va circula mai bine pe drumul spre munte / Contractele și întârzierile din PNRR
138

46
Lovitură pentru industria jocurilor de noroc: Sectorul 6 spune „stop” sălilor din cartiere. Decizia finală e la Primăria Capitalei
46

4.050
Dovada că omenirea se îndreaptă cu viteză spre un final apocaliptic: Scene parcă desprinse din Biblie se vor petrece pe Pământ
4.050

46
Românii schimbă tactica cu cheltuielile de Paște: ce influențează alegerile consumatorilor
46

43
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
43
















Comentează