Atacantul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang, lăsat pe banca de rezerve cu ocazia derby-ului cu Tottenham, de duminică, a fost sancţionat pentru o problemă de disciplină, a afirmat antrenorul echipei de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, citat de AFP potrivit Agerpres.
"El trebuia să înceapă meciul, dar a avut o problemă de disciplină. Este o problemă internă şi o tratăm ca atare. Avem proceduri de respectat. Fiecare meci trebuie respectat", a adăugat antrenorul înainte de meci.
Conform presei britanice, Aubameyang s-ar fi prezentat cu întârziere la reuniunea de dinainte de meci şi nu ar fi pentru prima oară, însă Arteta a refuzat să confirme informaţia.
"Nu vă voi relata niciodată ce se întâmplă în vestiar", a afirmat tehnicianul, după meci, pentru postul Sky Sports.
"Avem reguli de viaţă comună pe care toată lumea trebuie să le respecte. Este tot. Dar el este un tip formidabil, probabil unul din jucătorii noştri cei mai importanţi. Este căpitanul nostru", a mai spus Arteta.
Arsenal a învins-o acasă pe Tottenham Hotspur cu scorul de 2-1, în derby-ul nordului Londrei, în etapa a 28-a din campionatul de fotbal al Angliei.
Introdus în minutul 19 după accidentarea lui Son Heung-min, Erik Lamela a deschis scorul pentru Spurs în minutul 33. Martin Odegaard a egalat în penultimul minut al primei reprize, iar Alexandre Lacazette a stabilit scorul final în minutul 64, când a transformat un penalty.
Luna trecută, Arsenal i-a solicitat explicaţii lui Pierre-Emerick Aubameyang pentru postarea în data de 10 februarie a unui fotografii pe Instagram după ce şi-a făcut un nou tatuaj, practică interzisă de protocoalele anti-COVID-19.
În imaginea respectivă, atacantul de origine gaboneză apărea alături de artistul Alejandro Nicholas din Barcelona, fără mască, sugerând că tocmai a făcut un tatuaj nou.
Conform lockdown-ului actual din Marea Britanie, saloanele de tatuaje sunt închise, dar Aubameyang nu este singurul fotbalist care încalcă acest gen de restricţii.
Probleme de disciplină pentru Aubameyang - Starul lui Arsenal a fost trimis pe banca de rezerve
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

39
Franţa a învins duminică seara, pe teren neutru, echipa naţională a Columbiei, într-un meci amical de pregătire pentru Cupa Mondială 2026
39

23
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
23

110
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
110

17
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
17

1.818
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.818

50
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
50

60
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
60

1.997
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.997

29
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
29

28
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
28

15
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
15

32
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
32

27
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
27
















Comentează