Probleme de acces la UPU: Ambulanțele noi, prea mari pentru rampele spitalelor

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-02-2026 14:38

Actualizat: 17-02-2026 15:02

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Situație neobișnuită la unitățile de primiri urgențe din Piatra Neamț și Roman, unde noile ambulanțe nu pot ajunge până la intrarea în spitale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț a primit 13 autospeciale noi, achiziționate din fonduri europene, dintre care zece sunt folosite de Serviciul Județean de Ambulanță și trei de echipajele SMURD, potrivit Radio Rador România.

Ambulanțele, de tip american, sunt mai late și mai înalte decât cele utilizate până acum și nu încap pe rampele de acces.

Din acest motiv, pacienții sunt coborâți din autospeciale și transportați pe targă, în aer liber, până la UPU.

Potrivit generalului de brigadă Ciprian Mitrea, noile ambulanțe oferă un spațiu mai mare pentru pacient și condiții mai bune de intervenție pentru personalul medical.

Reprezentanții ISU au inițiat discuții cu spitalele pentru identificarea unor soluții tehnice.

Conducerile celor două unități medicale nemțene confirmă că este necesară o expertiză pentru modificarea clădirii sau lărgirea rampei de acces.

Directorul medical al spitalului din Roman, doctorul Maria Andrici:

„Accesul ambulanțelor se face, dar nu intrând pe rampă, ci prin spate, dând cu spatele, pentru că fiind mai înalte decât înălțimea pe care o avem noi, în partea din față, nu pot intra. Deci e o manevră în plus, dar ambulanța ajunge la CPU. În ceea ce privește faptul că trebuie să modificăm calea de acces, este în lucru. Avem nevoie de proiect, avem nevoie de autorizații și ulterior, după ce le avem, să vedem cât costă și să o facem. E în lucru”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri