Directorul principalei organizaţii care susţine Căştile Albe, echipele de salvare ale apărării civile care operează în zonele rebele în Siria, a fost găsit mort luni la Istanbul, a anunţat biroul său, potrivit AFP şi Reuters potrivit Agerpres.
Cauzele exacte ale morţii lui James Le Mesurier, de naţionalitate britanică, nu sunt cunoscute deocamdată, iar biroul său a refuzat orice comentariu.
Conform informaţiilor din presă, el a fost găsit mort, cu fracturi la picioare şi la cap, luni dimineaţă lângă imobilul în care se află apartamentul său.
Le Mesurier, un fost ofiţer al armatei britanice, conducea organizaţia fără scop lucrativ Mayday Rescue, care coordona donaţiile destinate Căştilor Albe din Siria şi care dispune de birouri la Istanbul şi în Olanda.
La 22 octombrie, preşedintele american Donald Trump a validat un ajutor de 4,5 milioane de dolari pentru Căştile Albe.
Căştile Albe, formate din activişti voluntari cunoscuţi pentru că intervin în locurile bombardate pentru a-i salva pe supravieţuitori, sunt acuzate de regimul sirian şi de aliatul său rus că îi susţin pe rebeli în zone unde ele intervin.
Un film consacrat Căştilor Albe a obţinut Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj documentar în 2017.
Principalul susţinător al Căştilor Albe din Siria, găsit mort la Istanbul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

100
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
100

690
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
690

725
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
725

995
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
995

1.807
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
1.807

490
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
490

1.196
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.196

1.295
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.295

1.435
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.435

27
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
27

1.079
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.079

457
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
457

1.029
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
1.029
















Comentează