Legea privind pensiile ocupaţionale, care transpune o directivă europeană în legislaţia naţională, pune bazele Pilonului IV de pensii în România, constituite la iniţiativa angajatorului, a afirmat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Dan Armeanu.
''Parlamentul a aprobat miercuri 12 decembrie 2019 proiectul de lege privind pensiile ocupaţionale, care transpune directiva UE 2016/2341, IORP II în legislaţia naţională, contribuind astfel la diversificarea universului pensiilor facultative, pe bază de acumulare, cu componenta ocupaţională. Astfel, ne aliniem la practica europeană cu privire la fondurile de pensii ocupaţionale şi introducem un element nou menit să consolideze relaţia dintre angajat - angajator, materializat printr-o schemă de pensii ocupaţionale propusă de acei angajatori care dispun de capacitatea financiară necesară, în beneficiul propriilor angajaţi", a precizat Dan Armeanu, într-un comunicat remis joi AGERPRES.
El a explicat că, în timp ce fondurile de pensii facultative pilon III, sunt axate în special pe componenta individuală de retail, fondurile de pensii ocupaţionale pilon IV, se bazează pe componenta corporate, fiind constituite la iniţiativa angajatorului. Acesta achită contribuţiile pentru toţi angajaţii săi şi reprezintă interesele angajaţilor în relaţia cu administratorul, care înfiinţează şi administrează fondul de pensii ocupaţionale.
Potrivit vicepreşedintelui ASF, în cadrul procesului de transpunere a directivei s-a avut în vedere adaptarea la modul de funcţionare a sistemului de pensii private în România, prin constituirea unui fond, cu evidenţierea contribuţiilor în conturi individuale, astfel încât să primeze siguranţa activelor fondului, prin separarea acestora atât de patrimoniul angajatorului cât şi de cel al administratorului şi menţinerea acestora la un depozitar. Activitatea administratorilor şi a fondurilor de pensii ocupaţionale va fi supravegheată de către ASF.
În opinia sa, prevederile legii privind pensiile ocupaţionale permit o flexibilitate ridicată a condiţiilor schemei de pensii, astfel încât angajatorii, în calitate de plătitori de contribuţii să poată decide cu privire la tipul de contribuţii pe care le propun, definite sau definite cu garanţii, la cuantumul contribuţiei, care poate varia în funcţie de criterii precum vechimea, funcţia deţinută şi drepturile salariale.
Suplimentar faţă de angajator, şi angajaţii pot contribui la acelaşi fond de pensii ocupaţionale pentru o creştere mai accentuată a valorii activului personal şi implicit a cuantumului viitoarei pensii. Mecanismul de evidenţă pe baza conturilor individuale oferă o anumită mobilitate, nu numai cu privire la posibilitatea de transfer a activului personal de la un fond de pensii ocupaţionale la un alt fond, în cazul schimbării angajatorului, ci şi transferul la un fond de pensii facultative şi permite totodată păstrarea activelor la mai multe fonduri, cu posibilitatea de cumulare la momentul deschiderii dreptului la pensie.
În vederea eficientizării activităţii de administrare din punct de vedere al costurilor, pot contribui la acelaşi fond mai mulţi angajatori, în cazul în care acceptă condiţiile prospectului, cât şi alte persoane care exercită activităţi independente.
Dan Armeanu a explicat că toate aceste prevederi sunt menite a spori atractivitatea fondurilor de pensii ocupaţionale, atât pentru angajatori cât şi pentru angajaţi, a impulsiona prin condiţiile flexibile constituirea unei scheme de pensii ocupaţionale în beneficiul angajaţilor, în calitate de viitori pensionari.
"Faptul, că un angajator contribuie la un fond de pensii ocupaţionale pentru salariaţii săi, poate fi atât un stimulent cât şi un factor de retenţie, putând în anumite cazuri regla în favoarea angajatorului raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii.
Astfel, pensiile ocupaţionale pot reprezenta un adevărat punct de referinţă în relaţia dintre angajat şi angajator şi un criteriu de selecţie al angajatorului, în special în condiţiile în care forţa de muncă este insuficientă în unele domenii'', a mai spus Dan Armeanu.
Prin legea privind pensiile ocupaţionale am pus bazele Pilonului IV de pensii în România (ASF)
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

8
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
8

849
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
849

1.527
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
1.527

2.324
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.324

39
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
39

111
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
111

45
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
45

2.723
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.723

53
A încercat să violeze două angajate ale unor săli de jocuri din Paşcani: un bărbat a fost aretstat preventiv
53

7
Consiliul Județean Neamț construiește o centrală fotovoltaică pentru Spitalul Județean
7

4.784
VIDEO Scene de necrezut în Galați: un bărbat, umilit public și „răstignit” în batjocură. Imagini șocante ies la iveală, poliția reacționează
4.784

3.120
Decizie în cazul sociologului Alfred Bulai: fostul profesor de la SNSPA a fost trimis în judecată pentru abuzuri
3.120

39
Un bărbat a murit în urma unui accident de muncă, în subteranul minei Petrila. Acesta avea o problemă medicală
39
















Comentează