Primul serial de teatru pentru copii din România, "Godottino", va avea premiera sâmbătă, de la ora 11,00, în noul spaţiu al Teatrului Godot din incinta Palatului Bragadiru, informează agerpres.
"Teatru Godot lansează o producţie originală - 'Godottino', o provocare adresată tinerei generaţii, de a fi 'cool' prin curiozitatea nativă şi 'smart' prin alegerile făcute. Un proiect ambiţios, Godottiono ţinteşte să contribuie la formarea armonioasă - emoţională şi psihologică, a celor mici, promovând prin acest prim episod teatral - 'Origini', conceptul de educaţie prin cultură, într-un cadru de poveste, în sala de spectacole a Palatului Bragadiru, clădire aflată în patrimoniul cultural al Bucureştiului", precizează organizatorii.
Scenariul şi regia poartă semnătura Ginei Lazăr, iar din distribuţie fac parte Andrada Fuscaş, Ana Maria Pop, Andreea Şovan, Vlad Brumaru, Vlad Ionuţ Popescu/Valentin Paraschivu.
Personajul principal al spectacolului este Godottino, un copilaş de 9 ani, care are tot felul de curiozităţi, printre care cea mai interesantă pare a fi robotica. Pasiunea sa pentru ştiinţă îl va purta în aventuri haioase, dar nu lipsite de suspans, în timp ce teme actuale cu care societatea se confruntă, precum şi posibilele soluţionări, sunt schiţate şi adresate în contextul evoluţiei relaţiei dintre micuţul Godottino şi cei apropiaţi lui, se arată în prezentarea spectacolului.
"O piesă de teatru, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, 'Godottino' nu doar observă contextul social, ci propune soluţii pentru rezolvarea unor tensiuni şi situaţii, care pot apărea adesea, atât în mediul familial, cât şi in relaţiile cu prietenii, colegii şi profesorii de la şcoală. Subiecte precum relaţiile de prietenie şi sentimentele mai mult sau mai puţin pozitive asociate acestora, mediul înconjurător şi sustenabilitatea, tehnologia şi folosirea ei într-un context pozitiv, relaţia câteodată tensionată cu părinţii, dar şi cât este ea de importantă pentru sănătatea emoţională, sunt doar câteva din temele ce vor fi abordate în acest serial de teatru pentru copii, recomandat celor între 5 - 12 ani", se arată în comunicat.
Bilete pentru spectacol se pot achiziţiona online, de pe site-ul Teatrului Godot.
După spectacol, în grădina Palatului Bragadiru, va avea loc un Family Brunch şi o expoziţie de robotică organizată de Universitatea de Robotică Bucureşti. Vor avea loc activităţi distractive şi educative, precum şi un photo corner special, unde copiii vor putea să-l cunoască pe Godottino şi să participe la o sesiune de autografe pe baloane modelante.
Primul serial de teatru pentru copii din România, 'Godottino', va avea premiera sâmbătă la Palatul Bragadiru
București
15°C
Articole Similare

0
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
0

35
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
35

10
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
10

11
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
11

13
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
13

22
În mesajul său pastoral, mitropolitul Andrei Andreicuț avertizează familia asupra pericolului reprezentat de telefon sau computer pentru copil: „Îi pot deruta!”
22

118
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
118

23
Vicepreşedintele american JD Vance va publica o carte despre credinţa sa
23

24
Cel puţin 100 de robotaxiuri, rămase blocate în mijlocul drumului după o "defecţiune de sistem" (poliţie)
24

9
Eurovisionul se extinde în Asia - Prima ediţie va avea loc la Bangkok, în noiembrie
9

18
Artemis 2: Misiunea are 80% şanse de lansare, conform NASA
18

15
Artemis 2/ În Florida, turiştii sunt nerăbdători să asiste la un "moment istoric"
15

12
Peste 110 specii marine necunoscute, descoperite în apele neexplorate din nord-estul Australiei
12
















Comentează