Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a votat în Landshut (Germania), pentru un preşedinte "care să unească românii".
"Am votat pentru un preşedinte care să unească românii şi să fie un bun mediator, mai ales în aceste momente dificile pe care ţara le traversează din punct de vedere economic. Am optat pentru un şef de stat care să ne reprezinte cu decenţă şi demnitate, păstrând România pe parcursul european şi euroatlantic. Prin votul meu mi-am exprimat şi dorinţa ca Sibiul să îşi poată continua dezvoltarea, orientat spre Europa şi spre lume, şi să îşi poată menţine ritmul său de creştere, inclusiv cu fonduri europene", a declarat primarul Astrid Fodor, potrivit unei postări pe Facebook.
Fodor se află în oraşul înfrăţit cu Sibiul - Landshut (Germania), pentru a participa la EuropaFest. Astrid Fodor este membră în Forumul Democrat al Germanilor din România.
Primarul Sibiului a votat în Germania pentru un 'preşedinte care să unească românii'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

110
Profeția unui expert: „PSD se va duce spre 10%”
110

817
PSD lansează atacuri în rafală: Oprea acuză măsuri greșite în economie, Grindeanu avertizează că „stabilitatea” nu e suficientă
817

1.724
VIDEO Miruță îl desființează pe Călin Georgescu: „Induce frică fără dovezi. E iresponsabil”
1.724

2.426
Un vicepreședinte PSD dă semnalul renunțării la „politica lui Bolojan”: „Responsabilitatea nu înseamnă să susţii o guvernare proastă”
2.426

7.122
„Mă tem de o piruetă pe care o va face Nicuşor Dan similară cu pirueta pe care a făcut-o Iohannis”, avertizează expertul Dumitru Borţun
7.122

3.559
Antonescu demolează coaliția: „Nu merge”. Atac direct la Bolojan și USR, în timp ce PSD amenință cu ruperea `jocului`
3.559

4.377
Grindeanu zguduie coaliția: Actuala formulă de guvernare nu mai poate continua - anticipatele, scenariu pe masă
4.377

1.153
Miruță acuză PSD de preluarea inițiativelor USR: „Copia nu va fi niciodată mai bună decât originalul”
1.153

2.568
VIDEO Grindeanu îi dă replică lui Ciucu: „Pe mine nu m-aţi auzit să dau lecţii celor de la PNL. Să ne lase în pace”
2.568

3.549
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.549

12.300
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
12.300

1.210
VIDEO Sorin Grindeanu pune presiune pentru reducerea prețului la carburanți: Unora le place!
1.210

4.424
VIDEO PSD zguduie coaliția, iar ieșirea de la guvernare devine scenariu real. Grindeanu: Nu a fost nici măcar unul care să spună „Dom’le, hai să rămânem așa cum suntem acum”
4.424
















Comentează