Primarul oraşului Cugir, Adrian Teban, a fost votat în unanimitate preşedinte al Delegaţiei Naţionale a României în cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) până în luna iulie 2022, informează un comunicat al Asociaţiei Oraşelor din România.
Şedinţa a avut loc în această săptămână, cu ocazia sesiunii plenare a CoR.
Adrian Teban este primar al oraşului Cugir (judeţul Alba) din anul 2004 şi membru al Comitetului Regiunilor din 2017.
De asemenea este şi preşedintele Asociaţiei Oraşelor din România din anul 2020.
Potrivit sursei citate, principalele obiective în următoarea perioadă vor fi conturarea şi definirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, unde autorităţile locale trebuie implicate conform Regulamentului CE, asigurarea unei politici de coeziune mai apropiate de nevoile de la nivel local, care să conducă la o cooperare interregională sporită, în beneficiul tuturor şi cooperarea cu celelalte delegaţii naţionale din cadrul CoR, acordând prioritate întâlnirilor cu delegaţiile aparţinând statelor membre ce deţin preşedinţia Consiliului UE.
Acestora li se adaugă adoptarea unei "agende rurale", care să permită tuturor politicilor europene să contribuie prioritar la dezvoltarea zonelor rurale şi periurbane, inclusiv cele aparţinând oraşelor mici şi mijlocii şi care să ofere o soluţie integrată şi inovatoare pentru reducerea dezechilibrului urban-rural; promovarea necesităţii elaborării strategiei macroregionale pentru Carpaţi prin grupul interregional.
Primarul oraşului Cugir, ales preşedinte al Delegaţiei României la Comitetul Regiunilor
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

514
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
514

32
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
32

22
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
22

1.346
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
1.346

565
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
565

1.053
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.053

2.764
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
2.764

4.485
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
4.485

4.090
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
4.090

1.837
'Penurie' - Avertismentul lui Traian Băsescu în plină criză a carburanților. Care este marea lui îngrijorare
1.837

2.732
EXCLUSIV Lideri PSD, în ședință la Intercontinental: „Bolojan e surd și orb!” (surse)
2.732

2.945
Traian Băsescu critică 'hârjoneala' dintre PSD și premier și dezvăluie ce ar fi făcut în locul lui Nicușor Dan: 'Dacă n-ar fi mers, nu mai lungeam boala / Aș fi tăiat craca'
2.945

5.581
'Ați înfrânt, băieți!' Val de reacții după eșecul în procesul cu Pfizer: Europarlamentarul Gheorghe Piperea lansează un atac frontal
5.581
















Comentează