Municipalitatea din Copenhaga doreşte să interzică accesul în centrul oraşului pentru trotinetele electrice închiriabile, au anunţat vineri reprezentanţii Primăriei daneze, prin adoptarea uneia dintre cele mai stricte reglementări din lume în această chestiune, informează AFP preluat de agerpres.
"Nu va mai fi posibilă închirierea sau parcarea unei trotinete electrice în cele mai multe dintre zonele cele mai aglomerate din Copenhaga începând de la 1 ianuarie", au precizat reprezentanţii serviciului tehnic şi cei ai serviciului de mediu din cadrul Primăriei din Copenhaga într-un e-mail adresat jurnaliştilor de la AFP.
În mod concret, aceste vehicule vor fi interzise în centrul istoric al oraşului danez, unde a devenit deja imposibilă depozitarea lor, dar şi în cartierele adiacente.
"Din păcate, am constatat probleme majore cu trotinetele electrice (...) Este extrem de dificil pentru persoanele vârstnice să treacă atunci când trotinetele sunt lăsate prăbuşite pe străzi", a explicat consilierul municipal Rune Dybvad pentru postul de televiziune TV2.
Dispoziţia va trebui să fie aprobată de Consiliul Municipal, dar ea se bucură deja de un sprijin larg.
Trotinetele electrice sunt contestate în mai multe oraşe mari din cauza coabitării dificile dintre utilizatorii lor, pietoni şi biciclişti în spaţiile urbane cu dimensiuni mici, fapt care a determinat uneori primăriile locale să reglementeze foarte strict utilizarea acestor vehicule.
În noiembrie, Singapore a emis un decret care interzice trotinetele electrice pe trotuare, urmând exemplul Germaniei şi Franţei.
La Montreal, ele nu mai sunt disponibile după eşecul unei perioade de testare, din cauza lipsei de respect manifestate de utilizatorii lor faţă de pietoni şi de ceilalţi participanţi la trafic.
Potrivit estimărilor făcute de jurnaliştii din presa de specialitate, 300 de accidente asociate trotinetelor electrice au avut loc la Copenhaga în anul 2019.
Primăria din Copenhaga vrea să interzică trotinetele electrice în centrul oraşului
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

335
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
335

10
Bursa de Valori Bucureşti a încheiat în scădere prima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni
10

370
Semnale roșii în economie: România riscă o nouă contracție a PIB, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
370

1.954
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
1.954

51
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
51

3.269
Americanii se uită foarte atent la România: Țara are potențialul să revoluționeze domeniul energetic/ Trump a fost extrem de clar în privința acestui subiect
3.269

25
Ministerul Finanţelor, despre adoptarea bugetului pe 2026: România ţinteşte, cu precauţie, consolidarea fiscală şi stabilitatea economică
25

487
Criza carburanților: Cum pot companiile să exporte motorină și țiței între 1 aprilie și 31 iunie
487

2.498
Șocuri globale și tensiuni regionale. Mugur Isărescu (BNR) avertizează că stabilitatea economică nu mai este garantată
2.498

974
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
974

1.195
Legea bugetului de stat a intrat în vigoare: Principalele măsuri care sunt prevăzute pentru anul 2026
1.195

86
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
86

90
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
90
















Comentează