Premiul Naţional de Istorie "Nicolae Iorga" va fi acordat, în acest an, istoricului Andrei Pippidi, a confirmat, pentru agerpres, primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei.
Potrivit acestuia, Pippidi, care este şi preşedinte al juriului de acordare a prestigiosului premiu de istorie, şi-a anunţat intenţia de a dona premiul în bani, în valoare de 5.000 de lei, Asociaţiei "Nicolae Iorga".
"Stăruinţa cu care Primăria Botoşani s-a deprins să celebreze aniversări legate de amintirea celui mai celebru fiu al oraşului a păstrat şi tradiţia de a acorda cu acest prilej un premiu pentru câte o recentă lucrare cu acest subiect. Consiliul ştiinţific pe care îl reprezint îmi face cinstea de a mă distinge pentru a doua oară. (...) Îmi îngădui să menţionez că accept alegerea numai pentru a dona suma ce mi s-ar cuveni Asociaţiei 'Nicolae Iorga' din Botoşani care îşi continua activitatea rodnică îndreptată spre întărirea memoriei istoricului, de la naşterea căruia stau să se împlinească 150 de ani", se arată într-o adresă pe care Andrei Pippidi a înaintat-o primarului municipiului Botoşani.
Premiul este conferit pentru volumul "Nicolae Iorga, Jurnalul ultimilor ani, 1938 - 1940. Inedit", care a apărut la Editura Humanitas din Bucureşti în 2019.
Consiliul Local al municipiului Botoşani a decis, într-o şedinţă desfăşurată săptămâna trecută, să ofere un premiu în valoare de 5.000 de lei câştigătorului ediţiei din acest an a Premiului Naţional de Istorie "Nicolae Iorga".
Premiul se acordă anual unui cercetător din domeniul ştiinţelor umaniste care, prin lucrările şi prin activitatea sa, s-a dedicat studiului personalităţii şi operei istoricului de origine botoşăneană.
Festivitatea de acordare a Premiului Naţional de Istorie "Nicolae Iorga" va avea loc săptămâna viitoare, atunci când se împlinesc 150 de ani de la naşterea marelui istoric şi om politic român.
Nicolae Iorga, istoric, critic literar, memorialist, dramaturg, poet, om politic, profesor universitar şi academician, s-a născut la 5 iunie 1871, la Botoşani. Tatăl său, Nicu Iorga, era avocat. A urmat clasele primare în localitatea natală (1878-1881), apoi studiile liceale la Botoşani (1881-1886) şi la Liceul Naţional din Iaşi (1886-1888), unde şi-a luat şi bacalaureatul. În septembrie 1888 a intrat la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, unde, în 1889 şi-a susţinut licenţa în limbile clasice, obţinută cu menţiunea "magna cum laude", se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
Nicolae Iorga a fost asasinat de legionari la 27 noiembrie 1940, la marginea comunei Strejnic din judeţul Prahova, după ce fusese ridicat din locuinţa sa de la Sinaia.
Primăria Botoșani oferă Premiul Naţional de Istorie 'Nicolae Iorga' istoricului Andrei Pippidi
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

26
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
26

7
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
7

10
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
10

12
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
12

21
În mesajul său pastoral, mitropolitul Andrei Andreicuț avertizează familia asupra pericolului reprezentat de telefon sau computer pentru copil: „Îi pot deruta!”
21

111
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
111

21
Vicepreşedintele american JD Vance va publica o carte despre credinţa sa
21

22
Cel puţin 100 de robotaxiuri, rămase blocate în mijlocul drumului după o "defecţiune de sistem" (poliţie)
22

9
Eurovisionul se extinde în Asia - Prima ediţie va avea loc la Bangkok, în noiembrie
9

18
Artemis 2: Misiunea are 80% şanse de lansare, conform NASA
18

15
Artemis 2/ În Florida, turiştii sunt nerăbdători să asiste la un "moment istoric"
15

12
Peste 110 specii marine necunoscute, descoperite în apele neexplorate din nord-estul Australiei
12

9
Protest în Slovacia împotriva tăierilor de buget din cultură
9
















Comentează