Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului CIBOTARU CONSTANTIN, primar al comunei Balş, jud. Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de luare de mită şi trafic de influenţă.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 26 iunie 2013, inculpatul Cibotaru Constantin a pretins de la reprezentanţii unei societăți comerciale, prin intermediar (denunțător în cauză), suma de 20.000 euro, pentru a interveni pe lângă membrii Consiliului Local al comunei Balş, asupra cărora a afirmat ca are influenţă, pentru a-i determina să aprobe concesionarea unei suprafeţe de teren către respectiva societate, astfel încât aceasta să realizeze o investiţie (construcţii destinate depozitării de cereale şi o fabrică de ulei) pe raza comunei, dar şi pentru a i se emite avizele şi autorizaţiile necesare ridicării unor construcţii pe acest teren
Concret, starea de fapt detaliată în rechizitoriu este următoarea:
În virtutea relaţiilor sale de serviciu, persoana denunțătoare colabora cu reprezentanţii mai multor societăți comerciale din România și din străinătate, motiv pentru care, în cursul anului 2012, în cadrul unei discuţii purtate cu inculpatul Cibotaru Constantin, acesta din urmă i-a solicitat sa identifice și să-i recomande persoane dispuse să realizeze investiţii pe raza comunei pe care o conducea, solicitându-i persoanei denunțătoare să-i intermedieze contactul cu aceştia.
În aceste condiții, denunțătorul a propus directorului general al unei societăți comerciale (al cărei acţionar era o companie din Italia) ca societatea la care lucra să realizeze o investiţie în comuna Balș, în sensul construirii unui depozit de cereale.
Ulterior, la sfârşitul lunii martie 2013, doi reprezentanți ai societății comerciale (dintre care un cetățean italian) s-au deplasat in comuna Balş, unde, la sediul primăriei, au discutat despre realizarea investiţiei, cetăţeanul italian afirmând ca intenţionează sa construiască un depozit de cereale si o fabrică de ulei.
Cetăţeanul italian i-a prezentat inculpatului compania sa și i-a înmânat câteva materiale publicitare in acest sens, in format digital.
S-a stabilit ca, în continuare, inculpatul Cibotaru Constantin sa identifice o suprafaţa de teren care ar fi putut fi utilizata pentru realizarea investiţiei.
S-a stabilit, de asemenea, ca denunțătorul să fie persoana care să intermedieze legătura intre primar si reprezentanții societății comerciale.
La sfârşitul lunii mai, inculpatul Cibotaru Constantin i-a adus la cunoştinţa martorului denunțător faptul că a identificat o suprafaţa de teren de un hectar, situată în apropierea unui drum care fusese recent asfaltat, care putea fi concesionată companiei investitoare. Cu aceasta ocazie, inculpatul a sugerat necesitatea remiterii unor foloase cu titlu de mită, subliniind că s-au făcut eforturi mari pentru asfaltarea acelui drum și că nu oricine poate obţine teren în acea zonă, precum si faptul ca va fi greu (dar nu imposibil) sa-i convingă pe membrii Consiliului Local Balş să aprobe concesionarea terenului.
În ziua de 26 iunie 2013, în cadrul unei întâlniri avute cu denunţătorul, inculpatul i-a solicitat acestuia, in scopul menţionat anterior, sa transmită reprezentanţilor societăţii comerciale cererea sa de remitere a sumei de 20.000 euro, din care 5.000 euro, conform propunerii inculpatului, ar fi trebuit sa-i revină denunţătorului.
În ziua de 13 august 2013, între inculpat și denunţător a avut loc o întâlnire, la sediul Primăriei Comunei Balş,în cadrul căreia inculpatul a pretins suma de 20.000 de euro și a explicat care sunt etapele concrete care trebuie urmate pentru realizarea investiţiei: formularea unei cereri de concesionare a terenului, în numele firmei, prezentarea proiectului in Consiliul Local (instruindu-l pe denunţător despre modul în care trebuia sa întocmească o prezentare, în format electronic), emiterea certificatului de urbanism și a autorizaţiei de construire, iar ulterior obţinerea tuturor avizelor necesare.
Inculpatul a precizat că cererea de concesionare va fi aprobată în prima fază de către el, în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, iar apoi va fi discutată in şedinţa Consiliului Local. Inculpatul a făcut referire la influenţa pe care o avea asupra membrilor Consiliului Local Balş, asigurându-l pe denunțător că nu vor exista probleme în ceea ce privește aprobarea, de către consilieri, a concesionării terenului.
Inculpatul l-a sugerat martorului când anume ar fi trebuit sa formuleze cererea respectivă. De asemenea, inculpatul a afirmat că nu dorea sa primească nimic până nu își realiza “obligația” asumata (obținerea aprobărilor necesare pentru realizarea investiției), nedorind să își ia un angajament pe care să nu îl poată respecta și a precizat că urmau să discute după aprobarea investiției asupra modalității de remitere a banilor.
Investiția nu a mai fost, în cele din urmă, realizată, neexistând așadar, condițiile primirii efective a sumei de 20.000 euro, pretinse anterior.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Iaşi.
Primar PSD, trimis în judecată pentru luare de mită
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

605
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
605

1.010
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
1.010

1.705
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.705

1.185
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.185

904
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
904

805
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
805

3.224
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.224

2.539
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.539

2.606
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.606

3.431
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.431

789
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
789

2.467
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.467

2.465
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.465
















Comentează