Un comando înarmat a asasinat sâmbătă în propria locuinţă un primar al unui oraş din sudul Mexicului şi încă două persoane, la o zi după ce edilul îşi preluase mandatul, au informat duminică autorităţile, citate de DPA şi EFE.
Gisela Mota Ocampo, în vârstă de 33 de ani, era primăriţa oraşului Temixco, situat la 12 kilometri de Cuernavaca, cel mai mare oraş şi capitală a statului Morelos (centrul Mexicului), din partea Partidului Revoluţiei Democratice (PRD, de stânga).
"Am fost informat despre atentatul împotriva preşedintei (municipale) din Temixto, Gisela Mota, tânără şi iubită tovarăşă. Aceasta este o sfidare din partea delincvenţei. Nu vom ceda", a scris pe contul său de Twitter guvernatorul statului Morelos, Graco Ramírez.
Doi dintre presupuşii atacatori au fost ucişi de poliţie sâmbătă pe când încercau să fugă de la locul faptei, iar trei suspecţi au fost prinşi ceva mai târziu, în zonă, a anunţat un reprezentant al poliţiei. Gisela Mota şi-a preluat mandatul vineri, în aceeaşi zi în care în statul Morelos a fost lansată o operaţiune comună la care au participat 600 de agenţi locali şi federali pentru a asigura securitatea în şi în jurul Cuernavaca.
Morelos este unul dintre statele mexicane cu o rată crescută a criminalităţii organizate, atribuită prezenţei cartelurilor de droguri. Potrivit statisticilor oficiale, în 2015 s-au înregistrat în Morelos cel puţin 449 de crime, cu 24 mai multe decât în 2014. În total, 49 de femei au fost ucise anul trecut în acest stat, cu patru mai puţine decât în 2014, informează Agerpres.
Primar din Mexic, asasinat la o zi după preluarea mandatului
București
12°C
Articole Similare

38
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
38

1.316
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
1.316

2.203
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
2.203

37
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
37

1.271
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.271

3.101
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.101

42
Italia: Natalitatea continuă să scadă, dar populaţia rămâne stabilă datorită imigraţiei
42

3.173
VIDEO | SUA pregătesc lovitura finală? Șeful Pentagonului avertizează că urmează "zile decisive" în războiul contra Iranului: "Teheranul nu poate face aproape nimic"
3.173

2.208
Iranul respinge informațiile privind lansarea de rachete asupra Turciei și propune o anchetă pentru a stabili adevărul
2.208

169
'Bună treabă!' - Péter Szijjártó reacționează după scurgerea discuțiilor cu Serghei Lavrov. Cum răspunde acuzațiilor
169

96
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
96

4.022
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
4.022

26
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
26
















Comentează