Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Brazilia au semnat duminică o serie de acorduri cu ocazia vizitei preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro la Abou Dhabi, în prima sa deplasare oficială în ţările lumii arabe, informează AFP potrivit Agerpres.
Bolsonaro a sosit în Emiratele Arabe sâmbătă, pentru o vizită de trei zile. El ar urma să se deplaseze apoi în Qatar şi în Arabia Saudită, unde va participa marţi la forumul Future Ivestment Initiative (FII), supranumit "Davosul deşertului".
"Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro şi cu mine am prezidat schimbul de acorduri şi protocoale de intenţii dintre ţările noastre", a scris pe Twitter prinţul moştenitor Abou Dhabi Mohammed ben Zayed al-Nahyane la finalul întrevederii lor. "Încercăm să punem în funcţiune proiecte comune care să contribuie la diversificarea cooperării şi la întărirea prieteniei noastre", a adăugat el.
Potrivit agenţiei de presă WAM, cele două ţări au semnat acorduri asupra cooperării în special în domeniul vamal, schimburilor de informaţii, apărării şi comerţului.
Decidenţi politici şi mari directori de companii sunt aşteptaţi în noiembrie la "Davosul deşertului saudit" care va debuta marţi. Ampla participare la acest forum saudit este de asemenea ocazia pentru Arabia Saudită de a reabilita imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, a cărui responsabilitate a fost pusă în cauză în cadrul uciderii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.
Asasinarea acestuia, survenită la 2 octombrie 2018 la Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a cufundat această primă ţară exportatoare de ţiţei din lume în una dintre cele mai grave crize din istoria sa şi a provocat în ultimul moment un val de boicotare a precedentei ediţii a forumului "Davosul deşertului".
Prima vizită a lui Bolsonaro în lumea arabă - Brazilia şi Emiratele Unite semnează o serie de acorduri
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
IDF susține că a bombardat o bază importantă a forțelor terestre ale IRGC
7

850
BREAKING: Procurorii olandezi anunță „noi evoluții” în cazul coifului dacic furat. Au fost găsite piesele?
850

927
VIDEO Insula Creta din Grecia parcă e Planeta Marte, după o furtună violentă: totul e roșu, într-un fenomen meteo rar
927

29
Trump îi împinge pe britanici către UE - Starmer și von der Leyen discută apropierea relațiilor dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană
29

2.470
SUA luptă în Orientul Mijlociu cu bombardiere de peste 70 de ani: detaliul importat pe care îl scoate la iveală această mișcare
2.470

3.561
Semnal de alarmă global: China accelerează în secret cursa nucleară / Orașe șterse de pe hartă și domuri misterioase
3.561

24
Malaezia implementează o "politică de telemuncă" pentru economisirea energiei
24

3.359
VIDEO Marile întrebări la care Donald Trump NU a răspuns în discursul său victorios
3.359

2.869
VIDEO Castel la preț redus. Cu cât se vinde bijuteria construită în secolul al XII-lea
2.869

134
Emiratele Arabe Unite se pregătesc să ajute SUA să deschidă Strâmtoarea Ormuz
134

51
Un înalt diplomat rus promite sprijin continuu pentru Cuba în contextul crizei combustibililor
51

60
Federația Canadiană a Contribuabililor a cerut guvernului să elimine taxele pe combustibil
60

5.090
Efectele discursului lui Donald Trump - Ce se întâmplă cu bursele și prețul petrolului
5.090
















Comentează