Un deţinut condamnat în urmă cu peste trei decenii pentru înjunghierea mortală a unui alt deţinut a fost executat joi pe scaunul electric în statul american Tennessee, transmite Reuters.
Nicholas Todd Sutton (58 de ani) a fost declarat decedat joi la ora locală 19:26 (vineri, ora 01:26 GMT) la penitenciarul de maximă securitate Riverbend din oraşul Nashville, a declarat Tylee Tracer, purtător de cuvânt al Departamentului de reeducare al statului Tennessee.
Sutton este al patrulea deţinut executat în SUA şi primul în statul Tennessee din acest an. Începând din 2018, alţi patru deţinuţi în SUA au fost executaţi cu ajutorul scaunului electric.
Anterior în cursul acestei săptămâni, guvernatorul statului Tennessee, Bill Lee, a anunţat că nu va interveni şi nu va acorda graţiere în acest caz.
În 1985, Nicholas Todd Sutton se afla în detenţie la Centrul de reeducare regional din districtul Morgan pentru efectuarea unei pedepse pentru comiterea a trei crime. În 15 ianuarie acel an, Sutton şi Thomas Street au intrat în celula lui Carl Estep şi l-au înjunghiat de 38 de ori în piept şi gât cu două cuţite artizanale, conform acuzării.
Patru deţinuţi au mărturisit că i-au văzut pe cei doi bărbaţi intrând în celula lui Estep, după care au auzit ţipete. Unul dintre deţinuţi a declarat că în urmă cu două zile îl văzuse pe Sutton ţinând un cuţit la gâtul lui Carl Estep în timpul unei discuţii în timpul căreia s-a recurs la forţă fizică.
Un alt deţinut a afirmat că Estep le vânduse lui Sutton şi Street marijuana de calitate slabă în închisoare şi ulterior a refuzat să le returneze acestora banii. Estep a ameninţat că îl va ucide pe Sutton după ce acesta i-a luat ceasul, ca o despăgubire pentru marijuana cumpărată.
În 1986, un tribunal din districtul Morgan l-a condamnat la moarte pe Nicholas Todd Sutton, iar pe Thomas Street la închisoare pe viaţă. Un al treilea bărbat, acuzat de participare la crimă, a fost achitat.
Prima execuție din acest an în statul Tenessee - Condamnatul aștepta de peste 30 de ani
București
6°C
Articole Similare

373
Redeschierea Strâmtorii Ormuz: Zelenski vrea să repete succesul împotriva Rusiei în Marea Neagră și sprijine soluționarea crizei globale
373

293
România ajunge în spațiu cu ajutorul SpaceX: satelitul EMISAR, lansat de compania lui Elon Musk, este deja activ
293

1.544
Fenomen tulburător: apartamentele din China, folosite ca locuri de veci. De ce tânăra generație acceptă acest compromis neobișnuit
1.544

2.415
O descoperire neașteptată de sub nisipurile Egiptului poate schimba istoria omenirii
2.415

1.522
'Mergeam la magazin. Așa m-au luat': dezvăluiri despre lipsa militarilor ucraineni dispuși să lupte
1.522

1.190
'Nu uităm trădarea': Teheranul neagă orice negocieri directe cu SUA, în timp ce Casa Albă afirmă că discuțiile progresează
1.190

713
Anunț important al grupului G7: se pregătesc măsuri pentru stabilizarea pieței energetice
713

166
Zelenski anunță ce urmează după turneul în Orientul Mijlociu
166

1.260
Atac cu rachete în Dubai: un petrolier sub pavilion kuweitian a fost lovit
1.260

81
NASA se pregăteşte să lanseze miercuri spre Lună prima misiune cu echipaj uman după mai bine de jumătate de secol
81

1.653
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
1.653

770
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
770

1.158
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
1.158
















Comentează