Clubul englez de fotbal Chelsea Londra a beneficiat de suficiente amânări şi are la dispoziţie câteva săptămâni pentru a finaliza procesul său de vânzare, a anunţat joi secretarul de stat pentru digitalizare, cultură, media şi sport, conform BBC, citat de Agerpres.
Patronul rus Roman Abramovici a scos Chelsea la vânzare pe 2 martie, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina. Miliardarul ruso-israelian a fost apoi sancţionat de guvernul Marii Britanii pe 10 martie. ''Albaştrii'' trebuie să opereze în condiţiile unei licenţe guvernamentale stricte, iar banii rezultaţi din vânzarea clubului vor merge către fonduri de caritate care ajută victimele războiului din Ucraina.
Clubul londonez, până la schimbarea proprietarului, nu poate transfera noi jucători sau prelungi actualele contracte. Ofertele finale ale celor trei candidaţi rămaşi în cursă au fost depuse la începutul lunii aprilie.
''Chelsea a beneficiat de foarte mult timp până în acest moment. Există o fereastră foarte scurtă care a mai rămas pentru ca vânzarea să se finalizeze. Se va întâmpla curând'', a declarat secretarul de stat britanic Nadine Dorries pentru BBC.
Întrebată care va fi scenariul dacă fereastra se închide fără încheierea vânzării, oficialul britanic nu a comentat, dar a adăugat că Chelsea are la dispoziţie ''săptămâni'' pentru a fi vândut.
Cei trei candidaţi pentru achiziţionarea clubului Chelsea sunt grupul condus de fostul preşedinte al lui Liverpool, Sir Martin Broughton, care îl include pe preşedintele World Athletics, Sebastian Coe, un consorţiu care îi cuprinde pe oamenii de afaceri Todd Boehly, Hansjorg Wyss şi Jonathan Goldstein şi co-patronul echipei nord-americane de baschet Boston Celtics şi co-preşedinte al Bain Capital, Stephen Pagliuca.
Presiune pe Chelsea Londra. Clubul are la dispoziţie câteva săptămâni pentru finalizarea vânzării
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
10

31
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
31

12
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
12

1.250
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.250

38
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
38

46
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
46

1.788
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.788

27
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
27

27
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
27

14
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
14

29
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
29

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează