Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache, a anunţat, luni, că se vor achiziţiona în cel mai scurt timp echipamente de protecţie pentru medicii de familie potrivit Agerpres.
"Vom achiziţiona în cel mai scurt timp şi vom duce în toate cabinetele medicilor de familie din Ilfov echipamente de protecţie, măşti, mănuşi şi dezinfectaţi de mâini şi pentru instrumentar. Ei stau la cabinet. Voi staţi acasă!", a scris Petrache, pe Facebook.
El a precizat că a primit luni necesarul de materiale de protecţie pentru medicii de familie.
"Am primit azi necesarul de materiale de protecţie exact al medicilor de familie, oamenii care sunt în prima linie şi care au grijă de noi, de părinţii noştri, de copiii noştri. Oamenii la care dăm primul telefon când nu ne e bine, oamenii pe care îi vedem înainte să mergem la camera de gardă. Oamenii aceştia trebuie să-şi schimbe masca la cel mult două ore, să-şi schimbe mănuşile după fiecare pacient, să dezinfecteze instrumentarul după fiecare pacient, să se spele temeinic pe mâini şi ei şi oamenii care le trec pragul, să schimbe combinezonul în fiecare zi să se protejeze pe ei şi pe noi", a adăugat Petrache.
Președitele CJ Ilfov anunță achiziția de echipamente de protecţie pentru medicii de familie
Explorează subiectul
Articole Similare

59
Inovația în sănătate, un factor esențial pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației și pentru creșterea speranței de viață ajustate la calitate
59

75
Sibiul își înființează primul spital municipal
75

166
Cercetătorii au descoperit cum acționează unul dintre cele mai periculoase tipuri de cancer
166

4.260
DNA a descins în mediul universitar: doi profesori de la Facultatea de Medicină din Galați, judecaţi pentru mită la examenul de rezidenţiat
4.260

55
Noul program de finanțare a tratamentelor dentare, criticat de Colegiul Medicilor Stomatologi
55

32
Este necesara susținerea inovației medicale și a reformelor din sănătate, în contextul reducerii deficitului bugetar
32

3.907
Alexandru Rogobete anunță mutările anului 2026 în sănătate: Regulile se schimbă drastic în spitale
3.907

39
Sezonul gripei se intensifică: Numărul cazurilor s-a dublat într-o săptămână în județul Bacău
39

2.868
O nouă descoperie de referință despre una dintre cele mai comune boli ale creierului asociate îmbătrânirii: legătura dintre bacteria orală și stomac (studiu)
2.868

964
Descoperire majoră: cercetătorii au identificat o genă care provoacă o formă rară de diabet la bebeluși. Afectează producția de insulină
964

148
Ministrul Sănătății anunță reforma sângelui și reorganizarea spitalelor, priorități pentru 2026
148

4.034
Guvernul schimbă regulile în sănătate: concediile medicale, sub control mai strict, iar medicii de familie pierd bani (surse)
4.034

109
Schimbare radicală în screeningul cancerului de sân: Nu vârsta, ci riscul contează
109

















Comentează