Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat joi că este "imposibil" să fie amânate alegerile legislative prevăzute pentru 6 decembrie, ca reacţie la recomandările reprezentanţilor Uniunii Europene (UE) cu privire la acest scrutin controversat, informează vineri AFP preluat de agerpres.
"Uniunea Europeană a sugerat posibilitatea amânării alegerilor în Venezuela, însă acest lucru este imposibil, pentru că este vorba de un mandat constituţional, Constituţia prevede ca pe 5 ianuarie 2021 noua Adunare Naţională să-şi înceapă sesiunea", a spus Maduro în timpul unei videoconferinţe în prezenţa candidaţilor apropiaţi guvernului.
Scrutinul în vederea înnoirii Parlamentului, singura putere aflată în prezent în mâinile opoziţiei, a fost boicotat de circa 30 de formaţiuni politice care regrupează majoritatea opoziţiei şi care îl califică drept "fraudă".
În pofida acestui fapt, opozantul Henrique Capriles, de două ori candidat în alegerile prezidenţiale venezuelene, a îndemnat la participare la alegerile parlamentare.
Joi, Grupul internaţional de contact, ce reuneşte ţările europene şi latino-americane în scopul de a pune capăt crizei din Venezuela, a afirmat într-un comunicat comun că actualul "calendar electoral nu permite desfăşurarea unei misiuni de observare".
Pe 2 septembrie, Caracas a invitat ONU şi UE să participe în calitate de observatori la alegerile legislative.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, a pledat la rândul său, pe 11 august, pentru o amânare a legislativelor din Venezuela, estimând că nu sunt reunite condiţiile pentru organizarea lor şi pentru trimiterea unei misiuni de observare.
"Imposibil, cereţi ce vreţi, dar noi nu putem realiza imposibilul, nu putem încălca textul Constituţiei (...), mi se pare clar", a insistat Nicolas Maduro într-o alocuţiune televizată.
Opoziţia îl acuză pe preşedintele Maduro că foloseşte "controlul exercitat asupra ansamblului de puteri publici" pentru a zădărnici "posibilitatea de a avea vreun fel de alegeri libere şi concurenţiale".
Liderul opoziţiei, Juan Guaido, care s-a proclamat preşedinte interimar în ianuarie 2019, a reiterat joi pe Twitter că "nu există condiţii pentru alegeri libere în Venezuela".
Preşedintele venezuelean Maduro susţine că amânarea alegerilor legislative este imposibilă, în pofida recomandărilor UE
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

181
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
181

748
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
748

249
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
249

1.057
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.057

1.165
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.165

1.307
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.307

25
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
25

1.013
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.013

431
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
431

990
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
990

2.182
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.182

2.638
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.638

1.276
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.276
















Comentează