Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, candidat al PSD la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, a semnalat, miercuri, o serie de probleme în ceea ce priveşte activitatea operatorului regional de apă Hidro Prahova, care are ca acţionar majoritar CJ.
Nanu a vorbit, într-o conferinţă de presă la care au fost invitaţi şi primari PSD, dar şi parlamentari social-democraţi, despre tariful mare perceput de operator pentru apă şi canalizare, despre probleme în furnizarea apei, dar şi despre întârzieri în implementarea master planului de apă-canal.
"Astăzi ne aflăm într-o situaţie în care preţul perceput este al doilea preţ cel mai mare din ţară. Ca şi o comparaţie, este dublu faţă de preţul perceput de Apa Nova în municipiul Ploieşti. Tariful de apă în Ploieşti este de 7,11 lei, iar tariful la canal este de 7,3 lei, total 14,14 lei, preţ fără TVA. Nu înţeleg cum s-a ajuns la acest preţ atât de mare, lucru pe care cerem public celor de la Hidro Prahova să îl justifice, să vedem dacă este un preţ corect sau este un preţ artificial umflat. Mai mult decât atât, pierderile asumate de companie la ANRSC sunt de 48%. Poate că de aici vine şi preţul atât de mare", a declarat Nanu.
De asemenea, el a dat exemple de localităţi în care lucrările pentru reţelele de apă sunt finalizate, într-un caz chiar de trei ani, însă nu au fost preluate de către operator.
"Aş întreba Consiliul Judeţean, aş întreba Hidro Prahova, dacă au intrat în program, în POIM, care a început în 2017 cu termen de finalizare decembrie 2023, astăzi suntem în faza de licitaţie fără a avea un câştigător. Întreb şi eu - oare ce s-a întâmplat? Este un contract cu dedicaţie, nu a ieşit cine trebuie? Oamenii ăştia suferă de 10 ani, de 10 ani aşteaptă acest proiect", a mai spus Nanu.
Preşedintele PSD Prahova semnalează probleme privind activitatea operatorului Hidro Prahova - preţ mare, pierderi de 48%
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.333
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.333

1.372
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.372

37
Ministrul Oana Ţoiu a reiterat susţinerea României faţă de Ucraina, la reuniunea informală a CAE de la Kiev
37

51
Oana Țoiu, mesaj dur după vizita la Bucea: „Aceste masacre nu trebuiau să aibă loc”
51

704
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
704

140
Clara Volintiru, secretar de stat MAE, întâlnire cu noul ambasador al SUA în România, Darryl Nirenberg
140

32
România și Ucraina pregătesc producția de drone. Miruță: 'Proiectul beneficiază de 200 de milioane de euro prin programul SAFE'
32

2.853
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.853

1.488
Război surd pentru șefia parchetelor: Ministerul Justiției reia interviurile cu candidații respinși de CSM
1.488

3.543
'A avut dispreț pentru europeni'. Traian Băsescu, verdict fără menajamente pentru haosul creat de Trump: Culege ce a semănat
3.543

2.789
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.789

2.439
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
2.439

1.123
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
1.123
















Comentează