Preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a lansat miercuri consultări cu liderii politici în vederea formării unui guvern, care rămâne un obiectiv îndepărtat la o lună după alegerile legislative în urma cărora nu a rezultat o majoritate clară, informează AFP, conform agerpres.ro.
Discuţiile au început miercuri dimineaţa cu Elisabetta Alberti Casellati, o apropiată a fostului premier Silvio Berlusconi, aleasă acum zece zile preşedinte al Senatului. Mai erau programaţi pentru miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberto Fico, din mişcarea antisistem 5 Stele (M5S), fostul şef de stat Giorgio Napolitano şi reprezentanţi ai unor formaţiuni politice mici.
Joi, Sergio Mattarella îi va primi pe reprezentanţii principalelor partide, între care Liga (de extremă dreapta) şi M5S, care revendică, amândouă, victoria la legislativele din 4 martie. Atât liderul Ligii, Matteo Salvini, cât şi al M5S, Luigi Di Maio, aspiră la postul de şef al guvernului, primul cu argumentul că formaţiunea sa se află pe primul loc în coaliţia de centru-dreapta care a obţinut cele mai multe voturi la legislative, 37%, iar al doilea pentru că M5S a devenit cel mai votat partid, cu 32% din voturi.
Cei doi ar putea fi nevoiţi însă să cadă de acord asupra unui al treilea nume, acceptabil pentru ambele tabere, în vederea ocupării poziţiei de şef al guvernului, chiar dacă marţi seara Di Maio a reiterat că el este singurul candidat al M5S pentru postul de premier.
Declaraţiile şi dialogurile celor doi lideri nu au permis, în ultima lună, să se întrevadă un acord capabil să ducă la apariţia unei majorităţi guvernamentale, dar toate scenariile rămân posibile, începând cu cel al unui cabinet format din M5S şi Ligă, având în vedere că un acord între cele două formaţiuni devenite majoritare în parlament a permis alegerea preşedintelui Senatului şi al Camerei Deputaţilor, la finele lui martie.
Luigi Di Maio (31 de ani) nu a exclus un astfel de scenariu, declarând la televiziune că este deschis faţă de ideea unei majorităţi care să includă Liga, dar fără fostul premier Berlusconi. Di Maio a spus chiar că este gata să discute despre numele miniştrilor, o schimbare faţă de poziţia sa iniţială.
Un asemenea scenariu ar implica însă ca Salvini (45 de ani) să se despartă de coaliţie şi, prin urmare, şi de Forza Italia a lui Berlusconi, ceea ce oficial încă nu este pregătit să facă. Coaliţia de dreapta va discuta despre o colaborare cu M5S, dar fără să accepte veto-uri, a reafirmat Salvini marţi seara.
Chiar dacă între cele două partide există puncte de convergenţă, mai ales în ce priveşte scăderea impozitelor, combaterea imigraţiei, reducerea pensiilor parlamentarilor sau abrogarea reformei pensiilor, un acord general pare încă departe.
În acelaşi timp, investitorii se tem de o coaliţie M5S-Liga, în contextul în care prima s-a pronunţat în favoarea unui "venit universal" pentru şomeri, iar cea de-a doua pentru scăderea drastică a impozitului pe venit, măsuri care ar creşte îndatorarea Italiei şi ar sfida normele bugetare ale UE, menţionează Reuters. Mai mult, Liga susţine expulzarea migranţilor şi este singurul partid din Italia care pledează pentru renunţarea la euro, ideea care va trebui însă exclusă din orice viitor acord de guvernare.
"Salvini trebuie să aleagă între a schimba Italia şi a rămâne cu Berlusconi", a subliniat marţi Luigi Di Maio.
Dacă liderul Ligii se cantonează pe poziţii, preşedintele M5S este gata să discute cu Partidul Democrat (PD, de centru-stânga), marele perdant al scrutinului din 4 martie şi care deocamdată a refuzat negocierile, preferând opoziţia, deşi unii reprezentanţi ai săi prevăd un dialog.
Potrivit media italiene, după discuţiile de miercuri şi joi, şeful statului va trage concluziile şi va anunţa, cel mai probabil, o nouă rundă de consultări.
Preşedintele Italiei a lansat consultări în vederea formării unui guvern
Explorează subiectul
Articole Similare

82
Semnal pe final de an transmis de SUA pentru România: angajamentul luat de administrația Trump
82

4.290
VIDEO „Moarte dictatorului” - Protestele degenerează în Iran: Teheranul e sub asediul manifestanților și a forțelor de ordine / Manifetațiile de stradă se extind în țară
4.290

2.258
Cât sunt de dispuși ucrainenii să facă concesii pentru a pune capăt războiului: 'Să ne oprim cu ce avem'
2.258

3.843
VIDEO Zelenski nu se lasă în fața lui Trump și a lui Putin: „Nu putem pur și simplu să ne retragem din teritoriile noastre!”
3.843

87
VIDEO Belarusul prezintă o înregistrare video cu presupusa desfăşurare pe teritoriul său a rachetelor ruseşti cu capacitate nucleară Oreşnik
87

483
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
483

75
FOTO Liderul nord-coreean Kim Jong Un apreciază că noile sale lansatoare de rachete pot „anihila inamicul”
75

1.963
China pune piciorul în prag: e prima țară care reglementează Inteligența Artificială / Risc de sinucidere sau automutilare
1.963

25.903
Un robot dispărut în Antarctica s-a întors cu date terifiante
25.903

75
SUA apără la ONU dreptul Israelului de a recunoaşte Somaliland,comparând situaţia cu recunoaşterea Palestinei de către numeroase ţări
75

7.201
VIDEO Arabia Saudită și aliații au atacat Yemenul: stare de urgență declanșată în țară / Blocadă maritimă, aeriană şi terestră
7.201

3.490
O tradiție de 400 de ani se încheie pe 30 decembrie: o țară europeană spune adio scrisorilor clasice. Mii de locuri de muncă dispar
3.490

5.406
Brigitte Bardot a iubit câinii, dar și-a urât propriul fiu pe care l-a numit 'tumoare canceroasă'
5.406

















Comentează