Preşedintele Iranului acuză SUA și Israelul: 'Duşmanul a adus în ţară terorişti instruiţi. Huliganii şi teroriştii trebuie opriţi'

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 11-01-2026 21:20

Actualizat: 11-01-2026 21:49

Article thumbnail

Sursă foto: specialeurasia.com

UPDATE 11.01.2026, ora 21:50

Cel puţin 538 de persoane au murit în protestele care au început în Iran pe 28 decembrie din cauza crizei economice şi care s-au extins de atunci în peste o sută de oraşe din toată ţara, potrivit informaţiilor difuzate duminică de ONG-ul Human Rights Activists News Agency (HRANA).

Această organizaţie opozantă regimului ayatollahilor, care operează din Statele Unite, a indicat că, din acest număr, 48 ar fi personal de securitate iranian şi 490 de manifestanţi, dintre care opt minori.

Conform datelor furnizate agenţiei EFE de Skylar Thompson, subdirectoarea HRA, numărul morţilor în cele 15 zile de proteste ar putea ajunge la 579, deşi este încă în curs de verificare.

Potrivit acestei organizaţii cu sediul în Statele Unite, numărul arestărilor din 28 decembrie în Iran a ajuns deja la 10.675 de persoane, dintre care 160 ar fi minori şi 52 studenţi.

Numeroase manifestaţii de amploare au loc în sute de oraşe din Iran, unde nu există internet şi acoperire de peste 72 de ore şi unde protestele, izbucnite iniţial din cauza situaţiei economice precare a ţării, s-au transformat în nemulţumiri împotriva Republicii Islamice şi a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

Preşedintele SUA, Donald Trump, urmează să fie informat marţi de către înalţi oficiali din administraţia sa cu privire la opţiuni specifice de răspuns la protestele din Iran, a relatat duminică Wall Street Journal, citând oficiali americani, conform Reuters.

Întâlnirea va fi o discuţie despre posibile măsuri viitoare, inclusiv lovituri militare, desfăşurarea de arme cibernetice secrete împotriva obiectivelor militare şi civile iraniene, impunerea de sancţiuni suplimentare asupra guvernului iranian şi stimularea surselor online antiguvernamentale, a scris publicaţia.

Casa Albă a declarat că nu are niciun comentariu cu privire la acest articol.

Trump, care a ameninţat în repetate rânduri în ultimele zile că va interveni în Iran de partea protestatarilor, a postat sâmbătă pe reţelele de socializare: "Iranul se îndreaptă spre LIBERTATE, poate ca niciodată până acum. SUA sunt gata să ajute!!!".

UPDATE 11.01.2026, ora 21:40

Iranul a declarat trei zile de doliu național în onoarea celor uciși în „bătălia de rezistență națională” împotriva protestelor în desfășurare, a relatat agenția de presă semioficială Tasnim.

Știrea inițială

Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat că guvernul iranian îi "ascultă" pe protestatari şi că face "tot posibilul" pentru a rezolva problemele economice care au declanşat protestele. El a făcut distincţie între dreptul de a manifesta pe fondul furiei provocate de criza economică gravă cu care se confruntă ţara şi "huliganii şi teroriştii" care provoacă "tulburări", transmit EFE şi AFP.

"Duşmanul a adus în ţară terorişti instruiţi", a afirmat Pezeshkian într-un interviu acordat duminică televiziunii de stat Irib, potrivit site-ului în farsi al agenţiei iraniene Tasnim, afiliată regimului islamic şi una dintre puţinele surse care actualizează conţinutul în contextul blocajului naţional al internetului şi apelurilor internaţionale, care se apropie deja de 72 de ore, scrie agerpres.ro.

Se înţelege că prin "duşmani", Pezeshkian se referă la Statele Unite şi Israel, pe care autorităţile iraniene le acuză că ar fi responsabile de escaladarea violenţelor, protestele pornind iniţial din motive economice şi ajungând să critice regimul islamic al ayatollahului Ali Khamenei, scrie EFE.

"Dacă oamenii au preocupări, îi ascultăm, este datoria noastră să îi ascultăm şi să le rezolvăm problemele. Totodată, avem şi datoria de a împiedica huliganii să destabilizeze ţara", a adăugat el. "Prin urmare, cerem familiilor să nu permită tinerilor lor să se implice în tulburările provocate de terorişti şi huligani", a insistat preşedintele iranian.

Potrivit Tasnim, autorităţile afirmă că forţele de securitate şi agenţiile judiciare au destructurat în ultimele zile mai multe celule teroriste înarmate şi au reţinut agenţi cu legături în străinătate.

Bilanţul protestelor din Iran s-a agravat semnificativ duminică, o organizaţie nonguvernamentală raportând cel puţin 192 de morţi în cadrul acestei contestări fără precedent în ultimii trei ani, transmite France Presse.

Mişcarea a început iniţial la Teheran pe 28 decembrie, când comercianţii au ieşit în stradă ca urmare a creşterii preţurilor şi a deprecierii monedei (rialul), şi s-a extins rapid în mai multe oraşe din ţară în ultimele zile.

În timp ce Republica Islamică se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări de la proclamarea sa în 1979, preşedintele american, Donald Trump, a reiterat sâmbătă că Washingtonul este "pregătit să ajute" protestatarii "dornici de libertate". În replică la eventuale lovituri americane, Iranul a avertizat că va ţinti "site-uri militare şi transportul maritim al SUA", a declarat duminică preşedintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf.

La Teheran, un jurnalist AFP descrie o paralizie aproape totală a vieţii cotidiene: preţul cărnii s-a dublat aproape de la începutul protestelor, multe magazine fiind închise. Şcolile sunt închise, iar învăţământul se face de la distanţă, însă fără internet este imposibilă conectarea. Chiar şi cei care merg la birou se confruntă cu dificultăţi majore din cauza lipsei de reţea.

Sâmbătă seara, liniile de telefonie mobilă au fost, de asemenea, tăiate. Locuitorii din Teheran spun că, în timpul valului anterior de proteste din 2022-2023, reţeaua funcţiona şi perturbarea vieţii cotidiene nu era comparabilă cu situaţia actuală.

Reza Pahlavi, fiul şahului iranian răsturnat în Revoluţia Islamică din 1979, a adoptat un ton mai moderat într-un nou mesaj adresat mişcării de protest care a cuprins Iranul în ultimele două săptămâni, relatează dpa.

"Vă cer tuturor să mergeţi pe străzile principale ale oraşelor în grupuri, împreună cu prietenii şi membrii familiei; pe drum să nu vă separaţi unii de alţii sau de mulţimea de oameni şi să nu folosiţi străzi laterale care v-ar putea pune viaţa în pericol", a spus Pahlavi, potrivit unei traduceri în limba engleză a discursului său publicată pe X.

Sâmbătă, Pahlavi, aflat în exil în Statele Unite, solicitase greve generale în sectoare-cheie, precum petrolul, gazul şi energia, şi ceruse demonstranţilor să ocupe şi să controleze pieţele centrale din oraşe.

Din cauza întreruperii aproape totale a internetului în Iran, nu se ştie dacă şi într-o ce măsură oamenii i-au urmat apelul.

Această mobilizare survine într-o ţară slăbită de războiul cu Israel din iunie, de loviturile asupra mai multor aliaţi regionali, precum şi de sancţiunile ONU privind programul nuclear, reintroduse în septembrie.

Duminică, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că Israelul şi Iranul ar putea deveni din nou "aliaţi loiali" dacă protestele care zguduie Iranul de două săptămâni vor reuşi să înlăture regimul ayatolahilor.

"Cu toţii sperăm că naţiunea persană se va elibera în curând de jugul tiraniei şi că, atunci când va veni acea zi, Israelul şi Iranul vor redeveni aliaţi loiali în construirea unui viitor prosper şi paşnic pentru ambele părţi", a spus Netanyahu într-o intervenţie la începutul şedinţei de guvern, difuzată de biroul său, transmite EFE.

Premierul israelian a mai spus că urmăreşte îndeaproape desfăşurarea protestelor "care s-au extins în întreaga ţară" şi că "poporul israelian şi întreaga lume sunt uimiţi de eroismul imens al cetăţenilor iranieni".

"Israelul sprijină lupta lor pentru libertate şi condamnă ferm masacrele în masă ale civililor nevinovaţi", a adăugat el.A

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri