Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul Porr, şi-a exprimat aprecierea, vineri, faţă de fostul lider al Forumului, actualul preşedinte Klaus Iohannis, pe care îl consideră un exemplu al loialităţii faţă de România şi al implicării saşilor în rezolvarea problemelor întregii comunităţi.
"Germanii de pe teritoriul României întotdeauna s-au caracterizat prin loialitate faţă de statul în care trăiau, indiferent cum se numea aceasta în decursul istoriei. Acest lucru este valabil şi în ziua de astăzi. Organizaţi politic în Forumul Democrat al Germanilor din România, germanii din România depăşesc cadrul unei formaţiuni etnice şi se implică în rezolvarea problemelor tuturor locuitorilor de pe aceste meleaguri. Sibiul ultimilor 18 ani este cel mai bun exemplu", a declarat Paul Porr potrivit Agerpres.
Liderul FDGR a primit Medalia aniversară "Centenarul Marii Uniri", acordată FDGR de către preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Sibiu. Medalia i-a fost înmânată lui Paul Porr de către consilierul prezidenţial Sergiu Nistor.
"Vă rog domnule consilier prezidenţial să transmiteţi Excelenţei Sale domnului preşedinte Iohannis sentimentele noastre de profundă gratitudine pentru medalia acordată şi domnia sa este cel mai bun exemplu pentru cele afirmate înainte", a subliniat preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.
Preşedintele Iohannis este un exemplu al implicării germanilor din România în viaţa comunităţii (FDGR)
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

543
România ar putea contribui la deminarea strâmtorii Ormuz. Ministrul Apărării îi răspunde lui Nicușor Dan: 'Ne-am făcut temele'
543

943
PNL, poziție de forță în fața lui Grindeanu: 'PSD poate cere ce vrea, noi mergem înainte cu Bolojan'
943

1.599
VIDEO Reacția lui Daniel Băluță la valul de concedieri anunțat de Ciprian Ciucu: 'Reducerea acestei scheme de personal este una binevenită, însă cu o condiție...'
1.599

1.138
Olguța Vasilescu (AMR) pune presiune pe Guvernul Bolojan: bani fără întârziere înainte de închiderea PNRR / Ce modificări legislative cer primarii
1.138

881
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
881

795
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
795

3.186
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
3.186

2.512
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.512

2.569
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.569

3.387
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
3.387

782
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
782

2.445
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.445

2.443
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.443
















Comentează