Președintele Germaniei: Revenirea lui Trump la Casa Albă marchează o ruptură profundă

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 24-03-2026 12:25

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Frank Walter Steinmeier, președintele Germaniei, susține că realegerea lui Trump pentru un al doilea mandat de președinte reprezintă o ruptură profundă în relațiile dintre Germania și Statele Unite, relatează Mediafax.

Într-un discurs pregătit pentru un eveniment al Ministerului de Externe de la Berlin, Steinmeier a afirmat că relațiile transatlantice nu vor mai reveni la nivelul anterior datei de 20 ianuarie 2025, data la care Trump a preluat funcția de președinte al SUA pentru a doua oară. Șeful statului german a comparat realegerea lui cu începutul Războiului din Ucraina.

„Așa cum cred că nu va exista nicio întoarcere în relațiile cu Rusia înainte de 24 februarie 2022, tot așa cred că nu va exista nicio întoarcere în relațiile transatlantice înainte de 20 ianuarie 2025”, se arată în discursul pregătit de Steinmeier, potrivit Reuters.

Președintele a mai transmit și că Germania trebuie să își reducă dependența față de Statele Unite, în sectorul apărării și tehnologiei, făcând trimitere la reducerea dependenței față de Rusia.

De asemenea, Steinmeier a mai avertizat și asupra superiorității tehnologice, făcând apel la dezvoltarea capacităților europene.

„Știm că acest avans tehnologic înseamnă nu doar putere în politica externă, ci și puterea de a influența politica noastră internă prin intermediul platformelor digitale și al rețelelor sociale. Europa, ca centru tehnologic, are talente, piețe, oportunități și, important, standarde etice. Ar trebui să construim pe acestea”, susține președintele german.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
Noros
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri